Poveştile mele

De acum două luni, de la grupajul dedicat filmelor care ne delectează cu ceva muzică, nu am mai apucat să scriu - concret - decât despre două filme (Copenhagen 2014şi Testament of Youth2014) şi un serial – 8 ani de la terminarea Gilmore Girls.

Dar n-am stat degeaba. ☺

CONTINUAREA

The Second Best Exotic Marigold Hotel (2015)

Este, ce-i drept, nu la fel de wow ca primul Best Exotic Marigold Hotel (2011), însă personajele lui Maggie Smith, Judy Dench, Bill Nighy, Celia Imrie, Penelope Wilton (o cunoaşteţi tot din Downton Abbey) şi Dev Patel sunt la fel de şarmante.

Totul întărit de prezenţa lui Richard Gere, care e fermecător-seducător – şi să ştiţi că nu exagerez! Vă daţi seama ce-ar fi fost dacă Helen Mirren şi Colin Firth ar fi apărut pe ecrane... pentru că zvonuri despre acest lucru au existat.

The Second Best Exotic Marigold Hotelare parte de acţiune, de poveşti de dragoste, de mici(-mari) deprimări şi e cuprins de culoarea şi viaţa Indiei. Plot-ul este centrat pe ideea că Sonny (Patel) doreşte să îşi extindă afacerea, cu achiziţionarea unui nou hotel unde pensionarii (din Marea Britanie) să se bucure de confort.

Finalul pe mine una m-a lăsat într-o melancolie...

PRIETENIE, INDIFERENT DE (diferenţa de) VÂRSTĂ

Mr. Morgan’s Last Love/Ultima dragoste (2013)

În ciuda titlului, Last Love 2013 nu spune povestea de dragoste a unui... boşorog. Filmul nu pune accent pe romantism, ci pe relaţiile de familie, în special.

Fostul profesor american Matthew Morgan (Michael Caine) trăieşte în Paris (dar nu prea leagă două vorbe în franceză) şi îşi plânge încă soţia, care a murit de ceva timp. Întâlnirea cu tânăra profesoară de dans Pauline (Clémence Poésy) îi face viaţa mai frumoasă.

În rolul copiilor adulţi din America ai lui Morgan apar Gillian Anderson şi Justin Kirk.

Fiindcă e un film european, Last Love 2013 abundă în realism, emoţie şi dramatism. Françoise Dorner a scris cartea pe care se bazează Last Love 2013.

☺În Last Love 2013 este pomenită şi... ROMÂNIA – de data aceasta în legătură cu nişte timbre.

„Cred că ziua în care o să înţelegem totul despre vieţile noastre este ziua în care murim.”

A VENIT POŞTA!

Sunt trei producţii care se pot reuni sub acest generic.

Am revăzut cu plăcere You’ve Got Mail/Mesaj pentru tine (1998), comedia romantică în stilul Norei Ephron.

Kathleen (Meg Ryan, nominalizată la Globul de Aur pentru rol) deţine o mică librărie de familie la colţul unei străzi. Afacerea îi e ameninţată de apariţia corporatistului Joe (Tom Hanks). Rivali în afaceri, cei doi se cunosc deja... de pe Internet, unde ţin o corespondenţă (printr-un fel de chat), sub psedonime.

Ah, anticele conexiuni la Net, cu bipăitul ţăncănitor de pe linii!

The Shop Around the Corner/Magazinul de după colţ (1940)

Este varianta... iniţială a lui You’ve Got Mail.

Piesa de teatru a maghiarului Miklós László (1909-1973) a fost inspiraţie pentru ambele producţii, dar şi pentru filmul In the Good Old Summertime (1949), cu Judy Garland.

James Stewartşi Margaret Sullavan sunt protagoniştii acestui film clasic. Cei doi lucrează la acelaşi magazin de cadouri din Budapesta, dar nu se înghit. Fără să ştie, Klara şi Alfred vorbesc prin scrisori, prin intermediul unei căsuţe poştale.

84 Charing Cross Road/Strada Charing Cross, nr. 84 (1987)

O altă poveste cu tente romantice avându-l ca protagonist pe Anthony Hopkins – am mai scris despre Shadowland 1993.

De data aceasta, parteneră pe ecran îi este Anne Bancroft - impropriu spus „parteneră”, pentru că Hopkins şi Bancroft nu au vreun contact direct în nicio scenă din 84 Charing Cross Road.

Filmul este, mai curând, despre dragostea faţă de cărţi. Cărţile leagă prietenii, între necunoscuţi – la mine faza cu prietenia între până mai ieri necunoscuţi a fost cu muntele.

Scriitoarea americană Helene (Bancroft, premiată cu BAFTA pentru rol) dă peste un anunţ al unei librării din Londra, unde se poate face comandă prin poştă. Fascinată de cultura britanică, Helene primeşte, la preţ de nimic, cărţile atât de dragi şi poartă, de-a lungul anilor, o corespondenţă personală cu Frank, managerul librăriei anticariat, şi cu angajaţii de acolo.

Helene foloseşte un limbaj săltăreţ, în timp ce Frank e mai închis.

În rolul soţiei lui Frank, Judi Dench - nominalizată la BAFTA pentru rol.

Societatea britanică este pusă în oglindă cu cea americană, pornind de la sport (baseball, fotbal) şi ajungând la politică (încoronarea Elisabetei a II-a, revoltele studenţeşti anti-război din SUA anilor ’60).

Ca să nu mai spun că personajul Helene se uită la bijuteria britanică Brief Encounter.

84 Charing Cross Road are la bază memoriile scriitoarei Helene Hanff(1916-1997).

MARY ELIZABETH WINSTEAD

Urmează două filme REALISTE, cu o actriţă foarte naturală şi convingătoare, pe care o descopăr acum: Mary Elizabeth Winstead.

Filmele sunt invers cronologic, dar eu le-am văzut în ordinea prezentată aici.

Alex of Venice (2015)

Debut regizoral pentru Chris Messina. I-a ieşit! – la fel ca luiWilliam H. Macy cu Rudderless.

Alex (Mary Elizabeth Winstead) este o avocată specializată pe probleme de mediu. Soţul ei (Chris Messina) o anunţă dintr-o dată că vrea să plece de acasă.

Alex trebuie să facă faţă provocărilor domestice (copiii şi tatăl ei, care dă semne de Alzheimer) şi de la serviciu – unde este sedusă de clienul avocatului rival. ☺

Alex e deopotrivă vulnerabilă şi puternică. Scris cu inteligenţă şi realism, Alex of Venice oferă o lecţie de viaţă.

În alte roluri apar Don Johnson şi Jennifer Jason Leigh.

„Nu putem preveni sfârşitul nostru, dar putem preveni sfârşitul Pământului. Putem face în aşa fel încât urmaşii urmaşilor noştri să înoate în acelaşi ocean ca şi noi. Să facă drumeţii pe acelaşi munte. Să savureze aceeaşi privelişte.

Indiferent de cât de incontrolabilă sau fragilă e viaţa, sunt şi lucruri care sunt veşnice. Dacă luptăm pentru ele.”

Smashed/Prin aburii alcoolului (2012)

Filmul abordează o temă sensibilă: alcoolismul.

Iubire versus alcool.

Profesoara Kate (Mary Elizabeth Winstead) şi Charlie (Aaron Paul) par a avea o relaţie perfectă. Numai că e... stropită la greu cu alcool.

Speriată că începe să îşi piardă din ce în ce mai des controlul, Kate hotărăşte să renunţe la viciu şi să se alăture unui grup de sprijin. Însă Charlie nu are de gând să îi calce pe urme.

O admiraţi pe Kate pentru decizia din finalul filmului?

În alte roluri apar Nick Offerman, Octavia Spencer şi Mary Kay Place.

Smashed a avut premiera la Festivalul Sundance 2012.

Foto deschidere: „Mr. Morgan’s Last Love”, protagoniştii Michael Caine şi Clémence Poésy.

Filme despre care am scris recent:

☺Trei comedii clasice (cu Cary Grant, Katharine Hepburn)

☺The Little Death (2014) - Să vorbim despre sex!

☺Trei poveşti despre Cronicile din Narnia, Zidul Berlinului şi reality show - Shadowlands (1993), Good Bye Lenin (2003), Cinema Verite (2011)

☺La fille du puisatier/Fiica fântânarului (2011, cu Daniel Auteuil). Dragoste şi familie

☺Filme pe paine – DRAME ROMANTICE (I)

☺Filme pe paine – COMEDIE, AVENTURA ŞI ROMANTISM

☺Filme pe paine – SA CANTE MUZICA!!! (I)

☺Copenhagen (2014) – Dragostea si... varsta

☺Gilmore Girls, după 8 ani

☺Testament of Youth (2014) – Testamentul tineretii si al razboiului

☺(în legătură cu lumea filmului) Frumoasele ruine de Jess Walter. Cu Liz Taylor si Dick Burton in Italia

La CARMENgăsiţi alte recomandări.

Data: 10 iulie 2015

Cazare: la Cabana Curmătura din Munţii Piatra Craiului (1470 m altitudine)

Traseu:

Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura

Onorată-audienţă,

Noi, o mână de oameni nesătui de munte... ăăă, care se încarcă prin munte, vreau să zic... prin natură, privelişti ameţitoare într-o lume de verde – da, noi ăştia prieteni dragi vreo juma’ de an bătuţi pe muchie, declarăm pe propria răspundere (cu facultăţile mintale stă fiecare cum poate...) că ne-am adunat taman în mijlocul Craiului, ca să-l cinstim (de fapt, el a făcut cinste ☺) pe unul dintre cei mai cei dintre ai noştri.

Mamă, câta mai frază a ieşit!

De fapt, toţi sunt cei mai cei, dar acum Fane Marinaru’ are dreptul să fie cel mai cel. Azi. Adică, atunci.

Şi nu, nu m-am îmbătat. Acum.

Pentru că:

Fane a mai pus un an în traistă şi, cu ajutorul soţiei lui Mariana, ne-a propus o întâlnire cu şi de suflet. Să sărbătorească în mijlocul celor ca el. Să mai bată o dată munţii; că, deh, abia s-a întors de pe mare!

Să ne distrăm, aşadar!!

☺ Ca să nu mai spun că Fane a fost cel care mi-a acceptat miorlăitura de „vreau şi eu cu voi!!!”. Atmosfera se (re)simţea de afară, din fotografii, în mijlocul acestor oameni e şi mai şi!

Cadoul pentru sărbătorit a fost un calendar cu mutrele noastre în munţi plus o carte de înaltă credinţă.

Fie, vă spun, era o băuturică ☺ ambalată frumuşel... ca mai sus.

Şi, fiindcă totuşi am venit la munte, cum se ajunge la Cabana Curmătura?

Oficial, descrierea amplasării Cabanei Curmătura sună aşa: Pe versantul sudic al Pietrei Mici, în Poiana Curmăturii, sub curmătura dintre Piatra Mică şi Vârful Turnu Pietrei Mari (Şaua Crăpătura).

☺ Cabana Curmătura reprezintă baza de plecare în traseele din zonă – mai ales creasta nordică a Pietrei Craiului.

Fântâna lui Botorog este ultima SURSĂ DE APĂ până la Curmătura.

*Asta dacă nu luaţi în considerare izvorul din dreapta potecii (sensul de urcare spre Poiana Zănoaga) sau... cel „rezervat" vacilor/oilor, în Poiana Zănoaga - ca măsură extremă.
*În Prăpăstiile Zărneştilor curge Râul Mare, aşa că... e apă la discreţie, dacă poftiţi şi dacă nu e secat. Acum, nu ştiu şi cât de potabilă e... Cea mai sigură sursă e tot Fântâna lui Botorog!

Din Zărneşti până la Fântână e cam o oră, pe la Cabana Gura Râului, apoi pe malul apei - Râul Mare, care a săpat Cheile Zărneştiului (zise şi Prăpăstiile Zărneştilor).

O dată ajunşi la Fântâna lui Botorog, după plinul de apă, intri direct pe pantă. Nimic introductiv.

Prima oră, până în POIANA ZĂNOAGA (1314 m altitudine), ai de tras un pic la deal. Doar străbaţi 500 de metri pe verticală!

Scurt popas

Din Poiana Zănoaga, ai vedere excelentă asupra crestei Pietrei Craiului, cam înceţoşată astăzi. Asta în faţă.

Dacă te întorci la 180 de grade, ai Bucegii la discreţie.

Drumul e lin de aici, prin pădure. Apare şi o stână, în vale, pe partea stângă.

☺ Alte trasee până la Cabana Curmătura, de la Fântâna lui Botorog:

☺ Bandă albastră: 2 ore - 2 ore şi jumătate (prin Prăpăstiile Zărneştilor)

☺ Bulină galbenă: 2 ore - 2 ore şi jumătate (tot prin Prăpăstiile Zărneştilor)

Sunt cele mai accesibile trasee din Piatra Craiului.

☺ Un traseu mai dificil este cel din Zărneşti (pe drumul spre Plaiul Foii), prin Valea Crăpăturii (ah, abia aştept să vă povestesc!) 2 ore – 2 ore şi jumătate, apoi 30 de minute până la Cabana Curmătura.

Ia-l de unde nu-i pe sărbătorit!

Deşi ne-am grăbit ceva până sus, la cabană, sărbătoritul era, bine-merci, pe traseu. Vorba vine bine-merci, că la cât grohotiş le-a trecut pe sub picioare drumeţilor...

Aflăm, între timp, că unul dintre ciobăneştii nelipsiţi de la cabană a murit cu puţine zile în urmă. Era mama câinelui rămas, a cărui tristeţe era detectabilă în paşii-i abătuţi şi greoi, în privire.

...Se face deja friguleţ afară, să mai trântim o haină pe noi!

După canicula din ultima săptămână, răcorica e un lux!

Doina, Mihaela, băiatul ei Vlad şi husky-ul Maya au ajuns la noi aproape de ora 23, pe frontaleşi după ce au rătăcit de câteva ori traseul... şi după ce Fane a suflat în... artificii.

Atenţie, iese fantoma din tort! Buuuu-huuu-huuuuuuuu!!!

Hai, la culcare! Mâine avem traseu pe bune!

FRIIIIG...GGG !!!

Caniculă în Bucureşti, clănţănit de dinţi în munţi

Am luat cameră „la separeu”, cu două paturi jos, două sus.

Eram patru lady cucuiete care nu le au cu sforăiturile. Nu le oferă, nu le primesc... la schimb.

Ceilalţi s-au instalat fără probleme într-o cameră mare, la comun, în cabana mare.

La ei a fost caldşi bine.

În anexa noastră, cu uşa direct afară, către noaptea de tremurat pe care am experimentat-o deja... cu câte o păturică... ce să mai zic? Am îngheţat!!!

Cândva în noapte, după ce frigul m-a obligat să ies pentru nevoi urgente (eram eu şi stelele...), am pus încă ceva pe mine plus şosete groase – parcă am tras pe mine două perechi, mă ia confuzia pe dinainte.

Canadiana îmi lipsea; altceva nu mai aveam de luat din rucsac! Patru ţoale mă împodobeau deja: un maieu, un tricou, un polar, o bluză grosuţă, cu mânecă lungă.

La Omu ne temeam de frig şi a fost super-OK, la Curmătura era mijloc de Cuptor, cât puteam să suferim?! Uite-atât!

Maya n-a avut nici ea stare şi mai dădea câte o lăbuţă/gheruţă pe la intrare, mai ales când s-a luminat a zi.

Deja corpurile noastre începuseră să se obişnuiască în ger (fiţi convinşi că nu mai era mult până acolo, la cum ne simţeam), somnul devenise moaleşi, cumva, profund. Atât cât a fost.

Noi am avut camera din mijloc

Am vrut să scap de sforăituri şi m-am ales cu dârdâială. Schimb avantajos?!

Nu vreau să critic prea mult, da’ de ce or fi omis să bage câteva lemne în soba existentă în cameră?

Laudă, că merită!

☺ La Cabana Curmătura găseşti mâncare buuună - plăcinta cu urdă şi mărar şi cea cu mere!!, mămăliguţa, ciorba, varză călită şi cârnăciorii – tot!

☺ Cum accesul auto la Cabana Curmătura e doar pentru 4X4 ţepene şi biciclete – pe un grum forestier – dilema lui Fane şi a Marianei era: Cum să facem cu tortul? Cum îl cărăm? Că 4X4 n-avem, avem doar picioare şi spinare… şi oricum s-ar face praf până sus…!

Cei de la cabană s-au oferit să făcă tortul în casă, în bucătăria proprie. Ba l-au şi ornat şi au scris urarea tradiţională de „La mulţi ani!”.

☺ În camere şi în sala de mese e curat. Noi am avut cuier, o băncuţă şi o măsuţă în cameră. Nu lux, doar practic.

CONDIŢIILE DE BAZĂ de la CABANA CURMĂTURA din CRAI

☺ În interiorul cabanei nu există apă şi electricitate.

Ca să fim corecţi, curentul electric – de la generator– se dă „cu porţia” seara, până pe la ora 23.00. Tre’ să prinzi rând la încărcatul telefoanelor!

În imediata apropiere a Cabanei Curmătura, în stânga intrării, cum te uiţi la ea (traseul dinspre Prăpăstiile Zărneştilor), şi în dreapta (traseul dinspre Poiana Zănoaga) există două izvoare amenajate (cişmele), care se pot utiliza pentru apa excelentă de băut şi pentru igiena de bază.

Toaletele, ecologice, sunt în număr de două şi... se umplu bine în weekend.

☺ Cabana Curmătura este deschisă tot timpul anului.

☺ Se poate campa în poiana îngrădită din faţa cabanei.

Pentru tarifele de la Cabana Curmătura şi pentru rezervări (vara trebuie făcute mult în avans!) luaţi legătura cu recepţia, la numărul de telefon 0745.454.184.

Taxă vizitare Parcul Naţional Piatra Craiului: 5 LEI (biletul estre valabil 7 zile).

☺ Se poate achita în Zărneşti – la automatele albastre, prin SMS, la Cabana Plaiul Foii şi la Cabana Curmătura.

PREŢURI:

☺ Tren Bucureşti-Braşov (Softrans; circulaţia va fi reluată la sfârşitul lunii august) – 30 de lei; la CFR-ul normal biletul costă 50 de lei.

☺ Tren Braşov-Zărneşti – 4,50 lei; o să vă plictisiţi în aproape o oră în mers de personal, cu halte şi de 20 de minute ☺

☺ Taxi – ca să scutim drumul de la Gara Zărneşti până la Fântâna lui Botorog (circa o oră) – 20 de lei/cursa

INDICATOR. Altitudini, durată

☺ Bandă galbenă: Fântâna lui Botorog (820 m altitudine) – Cabana Curmătura (1470 m), prin Poiana Zănoaga (1314 m) 2 ore

Turele cu prietenii 2015

☺ Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)

☺ Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)

☺ La Cascada Vânturiş din Munţii Bucegi

☺ Omu – Early edition(16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

☺ Bucuria de a fi in Ciucas

☺ 15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)

☺ Pestera – satul de sub nori. Si Magura!

☺ Raiul la el acasa: Valea Gaura (traseul Bran – Omu)

☺ Coborarea de la Omu in Bran, pe Tiganesti - Clincea

☺ Pe Jepii Mici, cu escala la Portita (Caraimanului)

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mari, Gică şi Vali-Ionuţ.

Data: 11 iulie 2015

Cazare: în Zărneşti (722 m altitudine)

Traseu:

*Cabana Curmătura – Şaua Padinei Închise – Vârful Ascuţit – Padinile Frumoase – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele... ăăă... blogul, reamintesc: suntem a doua oară în Piatra Craiului în 2015, la invitaţia lui Fane, a cărui zi de naştere a fost chiar pe 11 iulie; noi am sărbătorit aseară - nu rataţi acest episod absolut senzaţional!

Dacă ieri a fost relaş, doar cu urcarea până la Cabana Curmătura, astăzi punem bine rucsacii în spinare, lăm beţele de trekking, ne dăm cu cremă de protecţie solară, aruncăm o privire către creste... şi gata plecarea!

Sărbătoritul Fane a părăsit gaşca sâmbătă dimineaţă (11 iulie), pentru o nuntă taman la Constanţa. Şi-a încărcat bateriile cu trasee ieri, când noi bănănăiam până laCabana Curmătura.

Trupa e acum completată de Alex din Braşov, un băiat de 16 ani care a venit singurel dis-de-dimineaţă şi care a bătut mult Craii. Şi alţi munţi!

Şi Mircea a plecat, în întâmpinarea lui Viorel şi Ovidiu, sosiţi prin Valea Crăpăturii– puţintică răbdare, că urmează!

Noi începem cu o urcare prin pădure, destul de accentuată, într-un ritm cam... alergat.

Apoi:

Luaţi mormanul ăsta de pietre din calea mea! (☺)

Am un singur gând: Cu siguranţă, eu şi grohotişul nu vom deveni niciodată prieteni la cataramă.

Mai e mult până departe? Prin verticalitatea asta de pietre fără de sprijin?! Aaa... mint... bag iar în funcţiune 4x4! Ca sprijin. Nu numai eu.

Una e când ai pământ (stâncă) stabil(ă) sub picioare, alta e când ţi se bâţâie piciorul te miri unde. Ahhh, ştiu!! – să fiu mai hotârâtă când calc. OK, nu mă dau ele gata câteva pietricele acolo, sfărâmate de Maica Natură!

Cabana Curmătura nu e chiar cât un purice, dar se (va) face...

Suntem chiar atât de sus?!

Gata! Mai vreau grohotiş! Mai aveţi? ☺

În Şaua Padinei Închise (1935 m), soare, plăcut. Nu caniculă! Of, tot asta-mi vine în minte, la înălţimile astea...! Mai am două zile de răsfăţ. Gata, tac!

Viorel, Ovidiu şi băiatul acestuia se alătură grupului

Zărneştiul, din Şaua Padinei Închise

Măgura Codlei, în fundal (formaţiunea în formă de piramidă)

Drumul spre Plaiul Foii, 849 m altudine

Parcurgem partea cea mai uşoară a crestei nordice a Pietrei Craiului– partea dificilă este cea spre Ţimbale (Ţimbalul Mare şi Ţimbalul Mic) şi Turnuri.

Fiecare cu locul lui – sus, jos, pe traseu

BINE DE ŞTIUT („preluare” de la creasta sudică)

Porţiunea pe care am parcurs-o noi sâmbătă 11 iulie pe nordică este mult mai scurtă şi mai uşoară decât cele aproape şase ore de pe sudică.

Însă precauţiile rămân!

☺ Un „drum” pe creastă ţine mult de partea psihică, însoţită de o condiţie fizică pe măsură. Pe munte nu ai voie să te pierzi!

☺ Pe creastă e recomandat să colinzi fără rău de înălţime; dacă există, evită să te uiţi în jos! Şi, foarte important, fără panică!

☺ Un alt lucru de bază este atenţia sporită, în fiecare moment – picioarele şi mâinile trebuie înfipte bine; metoda 4x4 funcţionează de minune! ☺

☺ Atenţie la prize! Verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă! Pe creasta sudică a Pietrei Craiului nu există materialde sprijin – gen lanţuri/cabluri, scoabe – nici nu ar fi loc; pe partea nordică, în porţiunile neexpuse, există şi sprijin.

☺ Echipament (pe cel „clasic” nu îl pun la socoteală):

*Bocanci cu talpă rigidă

*Mănuşi speciale, pentru că stâncile mai înţeapă; eu una nu am simţit nevoia de ele, dar fiecare cu sensibilităţile lui.

!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – nu există NICIO SURSĂ pe creastă!!!

Cei experimentaţi cunosc un izvor; noi, ăştia de rând, tre’ să fim precauţi!

OBIECTIVUL NOSTRU, VÂRFUL ASCUŢIT

După vreo două ore şi nişte popasuri luuuungi de contemplat peisajul, suntem pe Vârful Ascuţit (sau Lehmann, în memoria lui Carol Lehmann), la 2150 de metri altitudine.

☺ Carol Lehmann (născut Karl Lehmann, într-o căsuţă de lângă Castelul Bran) a trăit între anii 1894 şi 1990.

A fost alpinist, ghid montan, ecolog, cartograf şi fotograf.

Traseul Cabana Curmătura (1470 m altitudine) – Şaua Padinei Închise (1935 m) poartă numele poartă denumirea „Lehmann”.

„Mai staţi mult? Bine... am timp să mă odihnesc şi eu.” Ea e Maya!

Ce rapid a fost aici, la Ascuţit!

Da, iar comparaţie cu La Om (Piscul Baciului), de pe creasta sudică (2238 m, cel mai înalt din Piatra Craiului), care a părut, cumva, o eternitate, până la cucerirea lui.

De data asta, parcă nici n-am simţit creasta... mai vreau!!!

Niciun indicator pe vârf, doar un steguleţ într-o grămăjoară de pietre – şi ăla steguleţ franjurat, şi fără roşu şi o parte din galben.

Noi, cu pozele, să rămână la arhivă!

Refugiul de la Vârful Ascuțit (Refugiul memorial Karl Lehmann, 2123 m) este așezat pe creasta Pietrei Craiului, la câțiva metri sud-vest de Vârful Ascuțit.

Coborârea de la Vârful Ascuţit nu s-a produs pe Traseul Lehmann (bandă albastră, dificil), ci pe cel marcat cu triunghi albastru, prin Padinile Frumoase.

Gică a... rătăcit un pic traseul spre Cabana Curmătura. De fapt, rătăcit e mult spus. Amândoi am nimerit mai greu intrarea în traseu. Colegii noştri o uşchiseră înainte.

Mulţumesc din suflet, Gică, pentru că ai stat cu mine pe coborârea asta pe grohotişul ăsta care-mi place la nebunie!

Ştiu că nu pare, dar aici m-am simţit OK pe traseu

A doua parte a coborârii până la Cabana Curmătura (unde ne lăsasem grosul bagajelor) e prin pădure... oarecum. Cu intermitenţe de grohotiş uşor. Mai mult stâncă. Da’ eu tot încet cobor. ☺

POIANA ZĂNOAGA ŞI FÂNTÂNA LUI BOTOROG, A DOUA OARĂ. În două zile

O mâncărică, zece minute pauză şi... dacă ne era dor de Poiana Zănoaga (1314 m), că tot n-am mai văzut-o de ieri... o mai vizităm o dată.

De la Fântâna lui Botorog, Doina şi maşina ei au făcut două curse până în Zărneşti, la noua cazare.

Nici nu ne-am instalat bine, că am căutat d’ale gurii pentru dimineaţă, pentru traseul de mâine – Crăpătura, de care nu am auzit decât din „Imnul Pietrei Craiului”.

Şi, cum, ardeam după o masă... adevărată, am întrebat de un local. Unde am am îngheţat pe scaune (ca să fie cu remember pentru trei dintre noi, cele care am rămas din gaşca din anexa de la Curmătura). Era 10-11 seara şi noi serveam masa afară. Eram toţi bucureşteni, dornici de a ne umple de răcoare.

INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)

☺ Bandă albastră: Cabana Curmătura (1470 m altitudine) – Şaua Padinei Închise (1935 m) 2 ore – 2 ore şi jumătate

☺ Bulină roşie: Şaua Padinei Închise – Vârful Ascuţit (2150 m) 1 oră

☺ Triunghi albastru: Vârful Ascuţit – Refugiul Ascuţit (2123 m) –Padinile Frumoase – Cabana Curmătura

☺ Bandă galbenă: Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga (1314 m) – Fântâna lui Botorog (820 m altitudine) 1 oră – 1 oră şi jumătate

De la Cabana Curmătura puteţi coboî în satul Peştera - marcaj triunghi galben, 3 ore – 3 ore şi jumătate.

Taxă vizitare Parcul Naţional Piatra Craiului: 5 LEI (biletul estre valabil 7 zile).

☺ Se poate achita în Zărneşti – la automatele albastre, prin SMS, la Cabana Plaiul Foii şi Cabana Curmătura.

Alte aventuri în Piatra Craiului:

☺Primul popas în Măgura şi primele drumeţii în Piatra Craiului– iunie 2014

☺Cabana Curmătura, Prăpăstiile Zărneştilor şi satul Măgura(concediu 2014)

☺ Drumeţie până în punctul „La Zaplaz”(concediu 2014)

☺ Plimbare... fotografică în Măgura şi Peştera(concediu 2014)

☺ Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

☺ 15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)

☺ Recomandarea lunii: Pestera – satul de sub nori. Si Magura!(din nou în Paradis!)

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mari, Mădălina, Mircea, Viorel, Gică şi Vali-Ionuţ.

Data: 12 iulie 2015

Traseu:

*Zărneşti – Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – (Piatra Mică) – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Nu este prima oară când recomand, ca material principal al lunii, un traseu montan – după Valea lui Stanşi cele trei zile din Ciucaş (mai jos găsiţi toate recomandările lunare de pe acest blog).

Însă este prima oară când articolul cu recomandarea se referă la un traseu ceva mai dificil.

E greuţ, dar frumooos tare!

Maaaamăăă... ce mi-a mai plăcut prin Valea Crăpăturii!

Dacă Valea Gaura reprezintă superlativul Munţilor Bucegi, Valea Crăpăturii e, pentru mine, acelaşi lucru în Piatra Craiului.

Intenţionam să mă întorc în Crăpătură la finalul concediului 2015, să mă sui pe Piatra Mică (1816 m altitudine), la o oră de Şaua Crăpăturii (1660 m), căci eu una n-am descoperit-o în tura aceasta.

Când rămân datoare cu ceva, sapă în mine un drăcuşor neastâmpărat.

Mda... trebuie să revin! Să urc până la Crucea din Piatra Craiului, pe Piatra Mică! Aceasta abia se zăreşte din drumul spre Plaiul Foii.

Avea dreptate Mihaela – care, în lipsa lui Mircea (întors în sânul familiei, la Braşov), a preluat rolul de organizator/coorodonator de tură. „Dacă ajungi aici, nu-ţi doreşti decât să revii!”.

Grohotiş... plăcut

Ştiţi deja că eu şi pietrele care fug de sub picioare suntem amici, dar n-o să fim never-ever prieteni pe viaţă.

A fost... plăcut fiindcă a fost la urcare şi mai... prietenos ca ieşirea în creasta nordică spre Vârful Ascuţit.

În Valea Crăpăturii din Piatra Craiului nu domină grohotişul. Te zăpăceşte el niţeluş, dar nu atât de tare încât să nu o îndrăgeşti.

Efectiv, traseul în Valea Crăpăturii începe de la un izvor, după ce în prealabil se face stânga din drumul Zărneşti – Paiul Foii (aproximativ trei kilometri din centrul oraşului), la indicatorul spre Schitul Colţul Chiliilor.

În 10 minute, drumul nostru forestier spre lăcaşul de cult are o bifurcaţie; o luăm la stânga (nu se ajunge la Schit). După alte 15 minute, se iveşte şi marcajul: banda galbenă.

!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă cu apă; dacă nu aveţi încerede în acest izvor, luaţi din Zărneşti.

În Valea Crăpăturii, în Şaua Crăpăturii sau pe Piatra Mică eu nu am auzit susurul nici unei ape. Ei bine, dacă muriţi şi muriţi de sete şi vi s-au epuizat resursele, daţi o fugă până la Cabana Curmătura (20 de minute, oficial).

Am petrecut două ore şi jumătate prin Valea Crăpăturii, spre Şaua Crăpăturii (1660 m). Cu popasuri micuţe, bineînţeles.

O ţii într-un urcuş continuu până în Şa, nu există porţiuni line.

Observaţi Măgura Codlei din fotografia de deschidere?

Aici, din Şaua Crăpăturii, o nouă perspectivă; bonus: drumul spre Plaiul Foii.

În punctul de belvedere

Colegii mei de expediţie hotărăsc să înaintăm spre Piatra Mică din Şaua Crăpăturii. Nimic special, 10 minute, din câte îmi amintesc, prin pădure.

E marcaj în Şa.

Ideea era: Hai până acolo, să vedem până unde om ajunge... că la Cruce nu e timp... sau poate da...!

Nu stăm deloc bine cu timpul; nu fiindcă am fi pierdut vremea prin Crăpătură (nu a fost cazul) sau am fi pornit târziu (se putea şi mai devreme; efortul din ziua precedentă scotea gheruţele, iar noi nu ne-am dat jos din pat o dată cu ivirea zorilor), ci fiindcă trebuie să ne întoarcem pe la casele noastre – care cu trenul, care cu maşina personală.

PANICĂ şi CRIZĂ!

Ăsta nu e un titlu de tabloid. Aş vrea eu...

Cu stâncăraia de pe creasta sudică m-am împăcat, creasta nordică am testat-o puţin ierişi n-am traversat momente de nesiguranţă a.k.a. panică. Dacă e stabil, al meu e traseul!

Să fie prăpastie dedesubt, abrupt, alte alea... dacă sunt vreo două lanţuri/cabluri, e OK.

În schimb, grohotişul cel instabil l-am simţit două ore şi mai bine, tot ieri, şi mi-a rămas fixat în creier. Strâmb.

Duminică 12 iulie 2015 inconştientul... a recunoscut grohotişul şi s-a instalat un blocaj mintal.

Ieşirea în creasta nordică a Pietrei Craiului şi coborârea de la Vârful Ascuţit la Cabana Curmătura au fost de zece ori mai îndesate cu grohototiş, mai mare şi mai bâţăitor sub picioare, în Valea Crăpăturii iar am dat peste Măria Sa şi nu am explodat.

Aici, trei metri de pietricele m-au dat gata. DE CE?

Urcarea de la baza Pietrei Mici a fost în regulă. Până la jumătate. Când m-am trezit, brusc, ca dintr-un somn profund:

„Cine m-a pus să urc??? Doar trebuie să o iau şi în jos, pe urmă!!! Trebuie să cobor bucata asta!!! O să îmi ia o oră! Ăsta nici măcar nu e traseu complet! (cum ziceam, nu era timp) De ce am luat-o eu pe aici?”.

Furia era îndreptată fix înspre mine.

„Nu se coboară pe aici”– îmi zice cineva, aşa, la milă.

„Noi pe aici trebuie să ne întoarcem!, că nu avem timp să ajungem sus!”, ţin nasul pe sus, cu o băţoşenie aparte.

Eu şi Dana am făcut cale întoarsă, la final de grohotiş (zece minute de urcare, nu vă închipuiţi ore!) în ritm de melc bolnav – din cauza mea, căci nu-mi trecuse crizuţa.

„Eu am venit la munte să mă simt bine, nu să-mi omor picioarele...!”, am repetat ca nebuna, vreo 15 minute. Ba nu, cred că am depăşit sfertul academic!

Am depăşit măsura... şi îmi cer scuze celor care s-au aflat în preajma mea să mă suporte.

Mie îmi place la munte, să ştiţi! ☺ Nu doar să admir peisajul, ci să ajung în mijlocul munţilor, pe propriile picioare! Cât mai sus! Nu am nici rău de înălţime.

Mie două pietricele alunecoase din categoria „grohotiş” mi se par cele mai periculoase!

Ce s-a întâmplat în ziua aceea sper din toată inima să nu se repete... că îmi iau lumea în cap... că îmi ia lumea la mişto calitatea de munţoman. Începând cu mine. Eu sunt prima care îmi dau în cap... poate se mişcă ceva pe acolo, în interior.

Vi s-a întâmplat vreodată să o luaţi... razna pe munte? Fie şi numai câteva minute? Sau secunde? Ăsta fuse momentul meu de glorie. ☺

PROMISIUNE: Cât mai curând, îl voi şterge... atunci îmi voi forţa căpuţul să nu mai dea rateuri absurde pe pasaje montane de doi metri. Când picioarele mele vor ateriza din nou, în siguranţă, la poalele Pietrei Mici şi spre Cruce. Şi o să scriu prima POVESTE ever fără nici măcar o virguliţă cu plângere!

Acum, n-am apucat să pun mâna pe Piatra Mică decât la bază – nu aveam chef să mă apuc de un traseu pe care ştiam că nu puteam să îl duc la capăt, sub presiunea timpului – poate a fost şi asta o picătură în paharul cu panică/criză.

Privită de jos, în aşteptarea colegilor, Piatra Mică pare OK(-iuţ). De aceea VREAU SĂ MĂ ÎNTORC în Valea Crăpăturii, apoi aici, apoi la Crucea Eroilor.

Până la Vârful Piatra Mică (1816 m altitudine), la o oră de Şaua Crăpăturii, şi până la Crucea Eroilor din Piatra Craiului (1791 m altitudine) au mers Mihaela, Doina, Vali, Vlad şi căţeluşa Maya.

Ei aveau maşina ca mijloc de transport pentru Bucureşti, astfel că stresul timpului nu a existat.

Cei cinci au coborât prin Poiana Zănoaga. În plus, coborârea de pe Vârful Piatra Mică înapoi în Şaua Crăpăturii ar fi fost riscantă pentru Maya – risc de sugrumare pe porţiunea (scurtă) cu lanţuri.

Mădălina şi Gică s-au înapoiat de pe Piatra Mică (nu au ajuns chiar în vârf), ca să prindă trenul Zărneşti-Braşov, ultimul de duminică, în jur de ora 18.00.

☺ Piatra Mică reprezintă baza pentru ascensiunile pe creasta sudică a Pietrei Craiuluişi pe creasta nordică a Pietrei Craiului. Na, că noi o făcurăm pe dos! Întâi o creastă, apoi încă una, apoi antrenamentul! Hiiiii!

☺Masivul Piatra Craiului este împărţit în trei subunităţi:

*Piatra Mică;

*Piatra Craiului (Piatra Craiului Mare);

*Pietricica.

Altitudinea maximă din Piatra Craiului (2238 m) este Vârful La Om – pe care am fost, ca mă laud☺. Cu aproximativ aceeaşi trupă ca în tura aceasta de Crai 10-12 iulie 2015.

POIANA ZĂNOAGA X 3

Poiana Zănoaga şi Fântâna lui Botorog, de trei ori. În trei zile

De trei ori am trecut prin Poiana Zănoaga, în tot atâtea zile. O urcare şi două coborâri.

Prima urcare şi prima coborâre le găsiţi în materiale aferente: Tura de Crai: Party @ Curmatura!şi Piatra Craiului: Pe Ascutit (creasta nordica).

Cu atâta Poiana Zănoagei în meniu, Prăpăstiile Zărneştilor au rămas nevizitate – deşi am trecut, în acest weekend, pe la Fântâna lui Botorog, care-i la doi paşi de cheile (Prăpăstiile) săpate de Râul Mare – afluent al Bârsei, care scaldăZărneştiul.

Spre casă

Colegul de apartament a sosit în Zărneşti de la Deva – ocupat cu muncile, l-am trecut „absent” şi în tura aceasta de Crai.

Cum mă aştepta la ora stabilită la Fântâna lui Botorog, nu puteam să mă scufundîn munţi de capul meu – vorbesc aici de Piatra Mică.

INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)

☺Bandă galbenă: Zărneşti (722 m) – Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii (1660 m altitudine) 2 ore şi jumătate – 3 ore şi jumătate + 20 de minute până la Cabana Curmătura (1470)

☺Bulină albastră: Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică (1816 m) 1 oră

☺Bandă galbenă: Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga (1314 m) – Fântâna lui Botorog (820 m altitudine) 1 oră – 1 oră şi jumătate

Taxă vizitare Parcul Naţional Piatra Craiului: 5 LEI (biletul estre valabil 7 zile).

☺ Se poate achita în Zărneşti – la automatele albastre, prin SMS, la Cabana Plaiul Foii şi Cabana Curmătura.

*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:

☺ Serialul Shameless

☺ Cartea Cerere în călătorie

☺ Filmul Robot & Frank

☺Parcul Natural Comana,plus articolul secundardedicat unor colibe care au dispărut astăzi

☺ SerialulNurse Jackie

☺Spectacol şi adrenalină în Valea lui Stan

☺Mondialele de gimnastică (istoria participărilor româneşti)

☺ Serialele Downton Abbey şi Masters of Sex

☺Top seriale 2014

☺ Cartea În pădurile Siberiei

☺Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina

☺Trei comedii clasice - cu Cary Grant şi Katharine Hepburn

☺La Mogoşoaia, printre anotimpuri

☺Bucuria de a fi in Ciucas

☺Pestera – satul de sub nori. Si Magura!

☺Cartea „Sutton” de J.R. Moehringer

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mădălina, Viorel şi Gică.

E-hei!!! Dragii Moşului,

V-am spus că am fost în concediu?

Ca de obicei, nu pot sta locului prin vacanţe, aşa că am bifat iar mai multe destinaţii.

Să nu vă mire dacă veţi da peste poze înverzite şi în decembrie ☺ aşa multe am de povestit! Şi-atunci asta cu Moşu’ o să pice la marele fix... acum doar vă pregătesc!

Am început concediul prin ţărişoara noastră, ediţia 2015, cum nu se putea mai bine, cu Maramureşul şi Apusenii, în compania prietenilor de la Drumeţii Montane.

În 2005 am luat pentru prima dată contact cu Maramureşul. Nu foarte munte, ci atmosferă.

Apoi am revenit... de două, de trei ori...

Numai că niciodată dintr-un foc, din Bucureşti. Am luat-o treptat, cu popasuri turistice (a se citi „trasee montane”) ba la Bâlea Lac, ba în Bucegi, pe laRânca, pe la nişte peşteri.

În 2015 ne-am copt o zi pe drum.

Noroc cu Alex, colegul nostru de drumeţii, plasat – strategic ☺ – la mijloc de drum.

Alex, care ne-a aşteptat cu o pizza de casă... şi care coleg Alex locuieşte într-o zonă minunată, în apropiere de Târgu Mureş.

Abia aştept să derulez banda cu poveşti!

CEVA VECHI, CEVA NOU

Călătoria în Maramureş a prilejuit un mix de locuri pe care le-am mai bifatşi locuri în premieră pentru mine şi colegul de apartament.

Iată!

☺ Cea mai mare cădere de apă din România

☺ Lacuri în formă de inimă sau desenând conturul hărţii României

☺ Am atins cel mai înalt punct din Munţii Rodnei

☺ Am ratat Mocăniţa de pe Valea Vaserului şi am plecat iar cu lacrimi în gât dintr-un (aşa-zis) Cimitir vesel.

☺ Am vizitat, de două ori, Bârsana – una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România. Prima dată a fost într-o atmosferă încărcată de ploaie (i-res-pi-ra-bil!). Altă dată ne-am cufundat în seninul şi liniştea serii... pentru 15 minute, pe fugă.

☺ Ne-am suit pe o creastă, singuri-singurei.

MICI CONCLUZII

☺ În Maramureş ne-am lovit de trasee marcate destul de prost – cu excepţia celui de la Borşa la Pietrosul Rodnei.

☺ Că tot am pomenit de trasee – cred că în Munţii Rodnei (la Cascada Cailor, la Lacul Ştiol, ca să nu mai pomenesc de pietroaiele până la Pietrosu) am întâlnit cei mai mulţi pantofari. La greu. Şi în cel mai pur sens al cuvântului.

Să vii cu pantofii pe munte! Şi în şlapi! Sandale! (nu din alea specifice)

Tenişii şi adidaşiide stradă erau atât de răspândiţi, că aproape mă simţeam (ne simţeam) ciudat în lumea aceea - în echipament montan, cu beţele de trekking, cu ghetele de munte.

☺ ☺ Poşeta era şi ea în ton cu muntele prin Rodnei. Nu mult, cât să îţi sară în ochi.

Să nu omit jeans-ii, şi ei o piesă de bază din echipamentul pe Munţii Rodnei.

☺ Fiindcă Maramureşul şi Apusenii sunt la el acasăşi le-a bătut mult şi bine cărările, Mircea şi-a oferit serviciile de ghid.

Din păcate, Mircea din Braşov nu a putut veni cu noi în concediul comun.

☺ Am observat-o şi eu, dar colegul de apartament a simţit-o pe pielea lui. Îi dau cuvântul: „Şoferii din Maramureş sunt băieţi de băieţi cu fumuri în cap”.

Şi a spus-o frumos şi cât de cât subtil.

☺ Că tot suntem la capitolul maşină: majoritatea drumurilor prin Maramureş şi Apuseni (Bihor-Alba) sunt infernale; destule erau în lucru în luna iulie 2015, iar traficul era îngreunat.

☺ Să nu uit: în Maramureş am mâncat o ciorbă de hribi... wow!!! Mulţumim gazdei de la Perla Maramureşului!

***

Transbordarea din Maramureş în Apuseni s-a produs prin Cheile Turzii.

APUSENI – ÎN PADIŞ, în sfârşit

Am fost în Padiş! Cât am visat să pun piciorul în această zonă despre care auzisem atâtea lucruri extra-super şi pe care am admirat-o numai în instantanee.

De fiecare dată când am călcat Apusenii până acum, drumul nostru în munte a pornit din Arieşeni (Valea Cobleşului) şi Gârda de Sus – în judeţul Alba, la graniţa cu Bihorul.

☺ Zona Padiş este situată în judeţul Bihor.

Reîntâlnirea cu Cheile Galbenei şi Cetăţile Ponorului reprezenta unul dintre punctele esenţiale în vacanţa în Maramureş şi Apuseni. Cu excepţia mea şi a colegului de apartament, doar Mircea de Satu Mare colindase atât de dragii Apuseni – mai jos aveţi link-urile către cele două materiale dedicate acestor plaiuri.

Cheile Galbenei

Cetăţie Ponorului

Fotografie din buza Peşterii Cetăţile Ponorului

Unul dintre cele patru balcoane ale Cetăţilor Ponorului

În Glăvoi ne-am strâns cu toţii pentru trasee.

Ia priviţi în ce lux ne scăldăm!

☺ Apropo: în campingul Glăvoi (La Grajduri) recomand din suflet Terasa Micu.

Mâncare bună, gazdă pe măsură! Se pliază pe toate gusturile – vegetariene, fără prăjeală, fără aia, cu aia, cu mai puţin din aia.

Să ne trăim!

APUS

Oriunde m-aş afla în lumea asta şi orice aş face, în momentul când Soarele pleacă, sleit, la somnic, sistez orice activitate.

De nepreţuit!

În Padiş nu a fost senzaţia-senzaţiilor, dar ochii i-am avut la fel de căscaţi.

HAI SĂ NE-NGHESUIM!

În cei 2,5 kilometri de la locul de cazare al celor fără cort până în camping (Glăvoi sau La Grajduri), dubiţa colegului de apartament a transportat ŞASE PERSOANE – trei în faţă, pe două scaune, trei în spate. Fără geamuri, fără scaune. Şi fără aer.

Zgâlţa-zgâlţa în întuneric.

Prima experienţă, fără experienţa unei astfel de curse, s-a lăsat cu mici probleme pentru pasageri.

Un lac de transpiraţie la final; dar în general voie bună în cele 20 de minute pe drumul forestier.

A doua oară a fost distracţie pe cinste!

Apropo de cazarea celor fără corturi – ne-am luat o ţeapă... să o ţinem minte!

ULTIMA ZI, MAKING OF

Fotografiile cu drapelul României (vezi poza de deschidere) s-au nimerit, ca realizare, pe melodia „Noi suntem români”. Ce ziceţi de asta?

Cântecele curgeau din telefon, iar noi ne aflam în debutul sesiunii fotografice atunci când a început „Noi suntem români”.

Faza cu tricourile– proaspăt achiziţionate, de la mall (celebrul Corneliu’s Mol din Glăvoi).

Tot caut ca nebuna poza de vreo oră, ştiu că am realizat acest iextraordinar cadru în natură... dar n-o găsesc!

După Vila Dubai, tre’ia şi mall-ul de rigoare, că suntem dară în civilizaţie, nu pustnic-ărie!

Eu una am protestat (când nu protestez eu înainte?! ☺)... doar un pic... din motive de lene... cred... atunci când Mari m-a „trimis” să îmbrac Apusenii la propriu.

Da’ văd că m-am simţit bine, aşa că îmi iau lenea înapoi...!

☺ Aaaaaa... Vă trebuie semnal la telefonîn concediu? Ba bine cu nu – că prin locurile prin care am circulat o fost cam scump... la vedere.

Voi reveni cu toate POVEŞTILE DETALIATE în zilele următoare.

Keep in touch!

*Materiale speciale cu Apusenii şi concediile din ultimii doi ani

☺ Cu dragoste, despre Apuseni (I)

☺ Cu dragoste, despre Apuseni (II)

☺ Concediu 2013

☺ Concediu 2014, general

☺ Concediu 2014 – cu toate locurile vizitate (la finalul materialului Coloanele de la bazalt de la Racos)

Data: 16 august 2015

Traseu:

*Complex Piatra Arsă – Cabana Caraiman – Brâna Mare a Caraimanului – Crucea Eroilor Neamului (Caraimanului) – Cabana Babele – Complex Piatra Arsă

Andrei are opt ani şi jumătate şi se află pentru prima dată pe un traseu montan.

I-am tot promis nepoţelului nostru (de fapt, mamei lui) că îl luăm cu noi la munte. Poate îi place şi ia microbul.

Ba vreme urâtă, ba nepotrivire de programe, ba altele... uite că acum a sosit momentul!

Decât să tot amân la infinit capitolul „Andrei şi muntele”, îmi propun să strâng din dinţi şi să trec peste aglomeraţia veşnică de la Piatra Arsă din această perioadă.

Aglomeraţia şi muntele – ce se mai potrivesc ăştia doi termeni; „nuca şi peretele”, „baba şi mitraliera”, „babă frumoasă” sunt mici copii.

Părinţii şi cele două surori gemene ale lui Andrei au rămas acasă.

Maşina ne duce, pe Transbucegi, până la Complexul Piatra Arsă (1950 m altitudine) – citiţi mai jos cum ajungeţi acolo.

O barieră instalată la drumul forestier (de 4X4) Piatra Arsă – Babeleînştiinţează turiştii că autoturismele se lasă aici; este INTERZIS accesul mai departe de Piatra Arsă.

Cu puţin înainte de ora 11.00 am ajuns în parcarea improvizată de la Piatra Arsă – nu am mai plătit nimănui cei 10 lei, ca în luna mai, cu exact trei luni în urmă.

Aglomeraţia de pe Transbucegi plus un rău de maşină ne-au întârziat.

Hotărâm să mergem spre Cabana Caraiman – pentru evitarea aglomeraţiei.

Ultima oară în Bucegi ne-a găsit tot în zona Caraiman -la Cascada Caraiman, la Portiţa Caraimanului şi la Cabana Caraiman.

Îi tot arăt lui Andrei Crucea, să îi stârnesc ceva-ceva curiozitate – Crucea îşi schimbă poziţia în funcţie de poziţionarea noastră în mişcare.

„Da... Biiineeee!” Cu alte cuvinte, „nu (prea) mă interesează... acum”.

Andrei se opreşte să analizeze fiecare fir de iarbă. E clar că Vârful şi Cabana Omu, din planul de acasă, vor rămâne neatinse astăzi.

CABANA CARAIMAN

Primul lucru pe care îl observ este dispariţiaRâului Valea Jepilor, din cauza secetei prelungite.

Nici vorbă deCascada Caraiman, care se alimentează din râu.

În scurtul popas pentru mâncare, m-au încercat unele dubii dacă să atacăm Brâna Caraimanului cu Andrei. Ţin minte că nici eu nu aveam prea mulţi ani când am abordat-o prima oară.

Nu ştii cum se comportă un novice pe munte, ce stări îl pot încerca... Doamne fereşte de panică!

„Uite acolo, Andrei, oameni care urcă... alţii care coboară.”

„Wow... sunt departe! Şi nu urcă, nici nu coboară, stau.”

„Aşa pare de aici. Uite, vezi cât de sus sunt?”Încercăm să îl încurajăm (fără ca el să ştie că ar fi încurajare ☺).

„Mergi şi tu pe acolo?”

„A... nu... e departe...!” Nu era teamă; era doar prezenţa muntelui în mintea unui copil.

N-am vrut să îl speriem şi să-i spunem din prima că pe acolo ni-i drumul.

L-am luat aşa, încetişor... pe lângă cabană...

Şi el tot întreba: „Pe aici ajungem la maşină?”

„Da, da pe aici.”Şi, în şoapta-şoaptelor: „Pe aici; ocolim puţin (o să vezi tu).”Şi mai încet: „Ocolim puţin mai mult.”

Cabana Caraiman, văzută de pe Brâna Caraimanului

Copiii şi muntele

Pe traseele „plictisitoare” (gen Piatra Arsă – Cabana Caraiman) tragi de ei, pe cele dificile par că zburdă.

...Şi un alt Andrei (Deiu), care ne-a însoţit în concediul 2015 în Maramureş şi Apuseni, e la fel. Cum dă de lanţuri sau porţiuni spectaculoase de traseu, o ia... la goană.

„Aici sunt în lumea mea”, zice.

Probabil că şi cu Andrei al meu situaţia e asemănătoare.

Pentru noi, surpriză! Pe Brâna Caraimanului s-au instalat cabluri! Precauţii pentru cei care se cred pe bulevard. Glumesc!

Pe una-două porţiuni, terenul a alunecat, iar cablurile îi ajută pe cei fără experienţă montană. Şi pe noi, ceilalţi, să nu riscăm.

Anul trecut, cu Jepii Mici, Jepii Mari şi Crucea în program, nici vorbă de elemente de sprijin pe traseu.

„Ţine-mă de mână!”

„Nu o lua înainte!”

„Pune piciorul aici!”

Vă daţi seama că am stat cu ochii ţintă la fiecare mişcare a copilului.

Care copil era concentrat la paşii pe care îi avea de executat. Nu încordat, doar atent.

Şi care copil s-a apucat să numere „cercurile albastre” (marcajul) de pe stânci de cum a pus piciorul pe potecă.„Câte cercuri sunt?”; „A, uite! încă unul!” „Te rătăceai dacă nu erau cercurile?”.

Ufff!!! Şi am scăpat de o (altă) temere: Andrei nu are rău de înălţime. N-a comentatla hăurile ce se mai iveau în dreapta potecii – nici nu s-a uitat des înspre ele.

Meteorologii au anunţat ploaie pe după-amiază la munte.

...iar cerul a început să curgă la un sfert de oră de la intrarea în traseul spre Cruce. Picături rare, cât să adune ţărâna şi cât să nu alunece pietrele. Şi tunete, mai în depărtare.

„Ce facem? Ne întoarcem?” mă întreabă colegul de apartament.

„Nuuu” îmi sună domoală vocea.

Nu era niciun motiv de îngrijorare – sus era un senin de poveste.

CRUCEA EROILOR NEAMULUI (CRUCEA CARAIMAN), 2291 m altitudine

„Andrei, am urcat muntele ăla de l-ai văzut de jos, de la cabană! Eşti mândru?” (exageram, fireşte, pentru orgoliul lui)

„Mdaaa”... şi sună mai mult a... plictiseală. Dar intuiesc că în sufletul lui, atunci când va realiza pe unde a urcat şi până unde a urcat, îl va cuprinde o satisfacţie nepreţuită.

Apoi, cândva, poate, va zâmbi la amintirea clipelor de pe Brâna Caraimanului dintr-o zi de august 2015, cu Negoiu şi tot Făgăraşul în picioare...

Valea Prahovei, jos, la doi paşi de Cruce

Ce m-am mai bucurat că am găsit Crucea fără ceaţă! Chiar n-am mai văzut-o de mult pe de-a-ntregul! Sunt ani deja!

Cu un an în urmă era cuprinsă de o ceaţă, de nu prea te dumireai unde începe şi unde se termină.

Am tras un milion de fotografii... să am muniţie până data viitoare.

Chiar am fost aici şi chiar nu era ceaţă!

Valea Prahovei plus drumul spre Cabana Gura Diham (a treia fotografie)

☺ Dacă urcaţi cu telecabina din Buşteni şi nu sunteţi familiarizat cu muntele, nu uitaţi să luaţi la voi ceva cu mânecă lungă! Indiferent cât de cald e jos. Platoul Bucegilor este situat la 2000 de metri altitudine, bate vântul constant... iar pe traseul de la Babele şi când o să vă opriţi la Cruce s-ar putea să vă fie răcoric.

Munţomanii ştiu despre ce vorbesc, aşa că îi exclud din ecuaţie.

☺Crucea Eroilor Neamului a fost construită în perioada 1926-1928, pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.

Crucea de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor ca „cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan”.

Este unică în lume nu numai prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: 28 de metri înălțime; cele două brațe au câte 7 metri.

Iar se scutură cerul... nici de data asta nu e mult. E de pus pelerina la copil şi la mine o canadiană. Mmm... mergea şi fără. Pe mine mai mult mă incomodează.

Şi pe scurta urcare de Crucea Caraimanului până la Sfinx şi Babele găsim lanţuri şi cabluri.

Zăpadă de august

SFINXUL DIN BUCEGI, 2216 m

Îl zăresc şi eu, în sfârşit, anul acesta! Acu’ trei luni abia îi dibuiai conturul.

☺Sfinxul din Bucegi se aseamănă cu un cap uman şi cu Sfinxul Egiptean.

Are 8 metri înălțime și 12 metri lățime.

Oficial, prima oară a fost denumit „Sfinxul din Bucegi” în 1935, într-un articol apărut într-o publicaţie cu profil montan.

Peştera (1600 m altitudine), cu pălărie dublă

BABELE, 2292 m

☺În jurul monumentelor naturale din Bucegi – mai ales la Sfinx şi Babe – bodyguarzi/jandarmi, cu fluiere, se preocupă ca nimeni să nu se caţere pe stâncile sculptate cu atâta trudă de natură.

Plăcuţe cu „interzis escaladarea” sunt la tot pasul... da’ de ce să le respectăm dacă putem să le (în)călcăm şi să mai facem o fotografie de Facebook, cocoţaţi pe spinarea Sfinxului?!? Sau a oricăror pietre ni se aşează în cale?

Coada la telecabina Babele – înăuntru mai e un puhoi de oameni! E de aşteptat cu orele!

☺ Este prima oară în mulţi ani când mie şi colegului de apartament nu ne trece prin minte imaginea ursului în Bucegi.

Pe unde să se (mai) strecoare?

Ploaie şi senin

Ciudăţică vreme la coborârea spre Complexul Piatra Arsă. În faţa noastră, cerul era gri-negru (se desluşeau clar porţiunile unde ploua), în spate – albastru... infinit, spre Babele – Cruce – Omu.

Fulgere mari, tunete puternice, aproape de data aceasta.

Pe maşină am găsit destule picături, semn că cerul nu a iertat această zonă.

A plouat şi pe Transbucegi, la înapoierea spre Sinaia. După trecerea de zona montană – nimic. Doar caniculă.

Termometrul indica 10 grade Celsius la plecarea de pe Platoul Piatra Arsă, pe la ora 18.00. Asta în condiţiile în care cei rămaşi în Bucureşti s-au bucurat din nou de caniculă. Din nou peste 35 de grade!

Ce bine c-am scăpat, măcar o zi... mâinile astea reci şi senzaţia de friguleţ tre’ să le pun bine la păstrare.

Nu pot să spun că muntele l-a dat pe spate pe Andrei. Nici măcar Crucea. Însă nu e timpul pierdut...

La final, sâcâit de mine, a zis ceva de genul că mai merge, da’ tot aşa, pe trasee periculoase. ☺

Sunt mândră de el că s-a plimbatşase ore şi jumătate prin Bucegi!!!

INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)

☺Bandă galbenă: Traseul comun Complex Piatra Arsă (1950 m) – Cabana Babele (2206 m)

Banda galbenă se transformă în bulină albastră undeva pe parcurs, până la Cabana Caraiman (2025 m) aproximativ 1 oră.

☺Bulină albastră: Cabana Caraiman – Crucea Eroilor Neamului (Caraimanului, 2291 m), pe Brâna Mare a Caraimanului 45 de minute

!!! ATENŢIE!!! Traseul este interzis pe timp de iarnă (atâta timp cât zăpada persistă); pericol de accidente mortale.

☺Cruce roşie: Crucea Eroilor Neamului (Caraimanului) – Sfinxul şi Cabana Babele, pe creasta Caraimanului 1 oră

☺Bandă galbenă: Cabana Babele – Complex Piatra Arsă 1 oră.

CUM SE AJUNGE LA PIATRA ARSĂ, PE TRANSBUCEGI (DRUMUL BABELOR):

Dinspre Bucureşti, din Sinaia se face stânga pe DN 71 (Bucureşti – Sinaia – Târgovişte).

La intersecţia DN 71 – DJ 713 se merge pe ultimul, urmând indicatorul spre Cabana Cuibu Dorului. La un moment dat, veţi da peste un punct de belvedere, acolo unde se iese din judeţul Prahova şi se intră în judeţul Dâmboviţa.

Pe DJ 713 se continuă până la Cabana Cuibu Dorului. Aici există o intersecţie: drumul care merge la Piatra Arsă (acelaşi DJ 713) şi drumul care merge la Padina – Peştera (Ialomiţei), DJ 714.

☺În cursul săptămânii, porţiunea de Transbucegi între Cabana Cuibu Dorului (1120 m altitudine) şi Cabana Dichiu (1596 m) este ÎNCHIS, pentru executarea unor lucrări de reparaţii – între ora 8.00 şi 18.00, cu pauză de masă între 13.00 şi 13.30.

Mulţumesc, Gabi, pentru informaţii!

Ca alternativă în cursul săptămânii aveţi drumul Moroeni (satul Glod), pe DJ 714, spre Peștera Ialomiţei.

De aici, la Dichiu, se continuă pe DJ 713 până la Piatra Arsă.

Dacă vă face plăcere, citiţi şi alte aventuri din Bucegi:

☺Omu – Early edition(luna mai)

☺De la Omu cu grindina după noi(traseu Peştera – Omu – Babele)

☺Raiul la el acasa: Valea Gaura (traseul Bran – Omu)

☺Coborarea de la Omu in Bran, pe Tiganesti - Clincea

☺La Cascada Vânturiş

☺Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari(plus un drum până la Cruce)

☺Pe Jepii Mici, cu escala la Portita (Caraimanului)

☺Bucegi X 3 - Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare

☺Planuri măreţe pentru o vreme naşpa(spre Mălăieşti)

☺Cota 2000 – Cum mi-am făcut faţa franjuri

☺Trei zile cu bunica pe la Cote, Bâlea Lac, Paltiniş şi Sibiu pe fugă(Cascada Urlătoarea)

IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)

☺Babele – Piatra Arsă – Valea Obârşia Ialomiţei – Cota 1400

☺Babele – Padina – spre Şaua Bătrâna – Lacul Bolboci – Lacul Scropoasa – Cascada 7 Izvoare

☺Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

Motto:

Vrei pe Lună? Hai la Vulcanii noroioşi!

Iniţial, am inserat o parte din acest text în materialul despre Focurile vii din Buzău (comuna Lopătari), fiindcă cele două obiective sunt apropiate unul de celălalt. Şi ambele au la bază gazele naturale.

Am preferat să mut o mare parte din textul de acolo aici şi să îi aduc îmbunătăţiri, (şi) pentru a vă oferi posibilitatea să admiraţi mai în detaliu Vulcanii noroioşi.

Vulcanii noroioşi se deosebesc de cei „clasici” prin produsele de erupţie, forme şi dimensiuni.

„Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă.”

(sursa: wikipedia.ro)

Şi acum, concretul -Vulcani noroioși din România,judeţul Buzău (accesul în zonă este prezentat mai jos).

Trebuie să precizez că suntem la Vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari– sunt trei suprafeţe apropiate geografic pline de vulcani noroioşi, în Subcarpaţii Buzăului.

Lăsaţi maşina la poartă, plătiţi taxa de intrare (în jur de 5 lei/ADULT, reducere substanţială pentru copii) şi... iarba se transformă brusc în peisaj selenar.

Cât mai e până la capătul lumii? te întrebi. Probabil la următorul pas... Eşti aproape, într-un deşert gri, care fierbe din când în când.

„Suntem pe Lună!” Da...!!!

Dar pentru toate există o explicaţie: aspectul selenar al Vulcanilor noroioşi este dat de straturile de noroi uscat.

Printre bolboroseli, mai mult sau puţin sonore, printre craterele cu mai multă sau mai puţină activitate, printre miresmele ce le emană conurile astea în continuă mişcare, stai şi te minunezi continuu...

Craterele, împrăştiatepeste tot, diferă ca mărime. E de-ajuns să te îndepărtezi cu un pas de unul şi dai de altul!

Acuş face POC (pleosc!... vreau să zic!)

Solul este străbătut de şanţuri şi şănţuleţe, care s-au format prin scurgerea noroiului după ieşirea din crater.

Atenţie! Şedinţă foto!

☺ Dacă a plouat/nins în zilele precedente vizitei voastre, luaţi cu voi încălţăminte ţeapănă, că... e noroi! ☺

ÎN ZONA BERCA-ARBĂNAŞI (JUDEŢUL BUZĂU) SE AFLĂ TREI AREALE CU VULCANI NOROIOŞI:

☺ Pâclele Mari (322 m altitudine, comuna Scorțoasa) au suprafaţa cea mai mare; la ele se ajunge cu maşina până-n poartă.

☺ La Pâclele Mici (341 m altitudine, comuna Berca) se ajunge urcând un deal.

☺ Pâclele de la Beciu (280 m altitudine, comuna Scorțoasa) au suprafaţa cea mai mică, dar activitatea cea mai intensă!

Notă: Imaginile din acest articol sunt de la Vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari.

☺ Un francez a ajuns prima oară la Vuclanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici, în urma unor cercetări în domeniul petrolier. Era în secolul al XIX-lea, mai precis în 1867.

În 1924, zona a fost declarată rezervaţie naturală.

Şi încă ceva: în Europa, asemenea fenomene (vulcani noroioşi) nu sunt întâlnite foarte rar.

Din nou, hooray pentru România!

AŞA AJUNGI LA VULCANII NOROIOŞI

Vulcanii noroioşi nu sunt departe de Lopătari, unde se află unul dintre cele două fenomene „focuri” vii din România; noi avem noroc cu două astfel de răbufniriale naturii (celelalte focuri vii sunt la Andreiaşu de Jos, în Vrancea), în timp ce în toată lumea doar Italia şi Azerbaidjanul se pot lăuda cu aşa ceva!!!

☺ Între Lopătari şi localitatea Berca sunt, conform hărţii, 52 de kilometri.

☺ De la Buzău până în localitatea Berca sunt 22 de kilometri, pe DN 10.

De la Berca la Vulcanii noroioşi (Pâclele Mari) mai aveţi 12 kilometri,pe DJ 102F, în apropiere de DJ 108 – pe teritoriul comunei Scorțoasa, la „graniţa” cu comuna Berca.

Coordonate GPS VULCANII NOROIOŞI DE LA PÂCLELE MARI: 45°20′22″N,26°42′28″E

„Quitters never win.”

(Ruderrless)

Dacă Whiplash se remarcă prin intensitate, Rudderless străluceşte prin sensibilitate.

Pitch Perfectînseamnă bună dispoziţie, Begin Again vine cu o coloană sonoră de excepţie.

One Touch of Venus vă invită la musicalul clasic!

Iar To Write Love on Her Arms vine cu mai puţină muzică decât restul, însă completează cu o poveste zguduitoare – despre PRIETENIE, în primul rând.

RUDDERLESS (2014)

Titlul filmului Rudderless nu a fost tradus în limba română – într-o traducere aproximativă înseamnă „fără direcţie”.

Un tată, Sam (Billy Crudup), suferă de pe urma morţii fiului său, Josh (Miles Heizer din serialul Parenthood), student la colegiu. Băiatul şi-a pierdut viaţa în timpul unui atac în campus.

Divorţat de soţie (Felicity Huffman), cu o carieră solidă în domeniul publicităţii, Sam alege să îşi petreacă acum viaţa pe o barcă şi să lucreze ca zugrav. El descoperă înregistrările muzicale ale lui Josh şi începe să îi fredoneze creaţiile, inclusiv în barul satului.

Quentin (Anton Yelchin) îl aude şi nu-l mai... lasă să scape până nu îi promite că vor cânta împreună.

Viaţa tuturor capătă o altă turnură...

(Aşteptaţi-vă şi la întorsături de situaţie!)

Rudderless reprezintă pentru actorul William H. Macy - super în serialul Shameless, pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur 2015şiEmmy 2014 - debutul în domeniul regiei de film.

William H. Macy este şi co-scenarist Rudderless. Apare şi pe ecran, în calitate de proprietar al barului în care cântă trupa lui Sam şi Quentin.

Soţia lui William H. Macy, Felicity Huffman (Sports Night – printre primele succese ale lui Peter Krauseşi Josh Charles; Desperate Housewives) nu apare prea mult în Rudderless, însă prezenţa ei este esenţială.

☺ Billy Crudup nu a folosit vreo dublură pentru interpretarea (cu voce şi la chitară) a cântecelor din Rudderless. Actorul a rămas cu microbul chitarei de la Almost Famous (2000).

☺Rudderless a fost văzut pentru prima oară la Sundance, la începutul anului 2014.

Pentru fanii serialelor Disney, Selena Gomez apare într-un rol secundar – iubita lui Josh.

De asemenea, Laurence Fishburne e un „pion” important în Rudderless.

Finalul Rudderless te găseşte cu noduri în gât. Trăieşti muzica...

Sentimentul, emoţiile sunt acolo, pentru fiecare. Muzica te pătrunde...

Sam e deja parte din lumea ta... Şi deja cade cortina... ai vrea ca melodia să continue la infinit...

WHIPLASH (2014)

Îmi pare rău că nu am apucat să scriu la timp despre Whiplash– s-a împlinit aproape jumătate de an de la vizionare şi eu am tot aşteptat să se adune filmele de Oscar... şi nici acum nu am reuşit să le văd pe toate.

Filmul ăsta e genial din toate punctele de vedere!

Totul pluteşte la graniţa subtilă dintre geniu şi nebunie.

„Am fost acolo să împing oamenii mai departe de aşteptări. Eu cred că asta era... o necesitate absolută.

Altfel, noi am priva lumea de următorul Louie Armstrong, de următorul Charlie Parker.”

Whiplash creşte şi tot creşte în intensitate – tobele îşi înteţesc ritmul o dată cu trecerea minutelor, pentru a atinge apogeul la final: nouă minute neîntrerupte!!! E pur şi simplu hipnotizant!

Succesul este atins cu cele mai mari sacrificii – cele FIZICE (sângele pictatpe tobe este... mai mult decât semnificativ), dar în special cele de ordin PSIHIC.

Whiplash este şi el un FILM INDEPENDENT. Tulburător, cu suspans fără a avea „acţiune” în sensul strict al termenului.

Whiplash e numele unui „scheme de jazz” interpretate în general, aici de orchestra condusă de profesorul Fletcher (J.K. Simmons, Oscar şi Globul de Aur pentru rolul GENIAL). Fletcher nu admite decât PERFECŢIUNEA de la elevii săi. Cine nu-i atinge aşteptările e dat afară fără nicio remuşcare.

Miles Teller face şi el un rol de zile mari în rolul studentului Andrew, cooptat de Fletcher în orchestra sa.

☺ Miles Teller cântă la tobe de la 15 ani (avea 26 la momentul filmărilor Whiplash). Teller a cântat până la epuizare în Whiplash, fiindcă regizorul nu a putut să strige tradiţionalul „tăiaţi!”.

☺Whiplash2014 este una dintre producţiile cu bugetul cel mai scăzut dintre cele care au primit de-a lungul timpului nominalizări la Oscar pentru cel mai bun film. Whiplash a strâns în total 5 nominalizări la Oscar – au primit statueta cei responsabili cu montajul şi sunetul plus actorul J.K. Simmons.

☺ Scenariul Whiplash2014(de asemenea nominalizat la Oscar) se inspiră din experienţa trăită de regizorul şi scenaristul Damien Chazelle în liceu.

PITCH PERFECT (2012)

Aventura muzicii. Super bună dispoziţie. Cover-uri superbe.

Vă tentează?

Studenta Beca (Anna Kendrick, din Up in the Air, 2009 şi Into the Woods, 2014) vrea să fie DJ. Cum-necum, vrând-nevrând, ea ajunge să facă parte din grupul (de fete) a capella„The Bellas”, şi să participe la diverse competiţii inter-universitare de gen.

Orgolii tinereşti, rivalităţi, o poveste de dragoste şi muzică bună – cam de toate!

Pitch Perfect 2012 este ecranizarea cărţii semnate de Mickey Rapkin.

Din distribuţie mai fac parte Skylar Astin (băiatul interesat de Beca), Brittany Snow, Anna Camp şi Rebel Wilson– al cărei talent comic vă va cuceri.

Pitch Perfect 2012 a fost un real succes, astfel că sequel-ul era inevitabil. ☺

Pitch Perfect 2 (2015) apare, la finalul lunii mai 2015, şi în cinematografele din România.

ONE TOUCH OF VENUS (1948)

Aici virăm ceva mai mult spre romantism, presărat şi cu fantezieşi mult umor. Asta nu e un motiv să lipsească acţiunea!

Eddie (Robert Walker) lucrează ca decorator de vitrine într-un magazin. Proprietarul achiziţionează o statuie reprezentând-o pe Venus, zeiţa iubirii. Eddie îi atinge uşor buzele, iar piatra... capătă viaţă (Ava Gardner). Începe o întreagă serie de încurcături.

☺Şarmantul Robert Walker este cunoscut mai ales din hitchcock-ianul Strangers on a Train, 1951. A murit la 32 de ani, în 1951, din cauza reacţiei la administrarea unui sedativ. Totul (şi) pe fondul alcoolului.

☺One Touch of Venus are la bază un musical de pe Broadway şi o carte scrisă de S.J. Perelman şi Ogden Nash.

TO WRITE LOVE ON HER ARMS (2012/2015)

„Cred că oamenii au nevoie de mai mult decât cuvinte.”

„Când eram mic spuneam că avioanele sunt nişte uriaşi prietenoşi; şi dacă aveam un vis urât, o idee urâtă, un avion le lua şi de ducea departe de mine.”

To Write Love on Her Arms este departe de a fi o poveste de dragoste. Poate doar una cu... dependenţele.

Nu fumez, nu beau (nu consum droguri).

Însă povestea din To Write Love on Her Arms filmul(un alt „INDEPENDENT”) m-a atins.

Ca să nu mai spun că mi-au plăcut foarte tare actorii: am admirat-o pe Kat Dennings în Arlen Faber/The Answer Man, 2009 - cu Lauren Graham, Jeff Daniels şi Lou Taylor Pucci; Arlen Faber/The Answer Man este preferatul meu în materie de lungmetraj cu Lauren.

Rupert Friend e cunoscut pentru serialul „Homeland”; „Young Victoria”, 2009 sau „Pride & Prejudice”, 2005, iar pe Chad Michael Murray nu-l uit din primele două sezoane Gilmore Girls.

☺ Renee Yohe din realitate este născută în acelaşi an cu actriţa Kat Dennings, 1986.

Sinopsis „To Write Love on Her Arms”

În coplilărie, Renee se visa prinţesă, iar lumea ei era în basme.

Din cauza dependenţei de alcool şi droguri, chinuită de depresie, Renee a rămas, la 19 ani, singură pe lume.

A reuşit să străpungă întunericul prin ajutorul a doi noi prieteni, Jamie şi David (şi a MUZICII), ajutor pe care l-a întors, la un moment dat.

Oricine are obligaţia să lupte pentru viaţă... nu avem decât una.

„Merită să lupţi pentru viaţă”– aşa se încheie filmul; înainte de intrarea în scenă a personajelor reale: Jamie, Renee şi David. Din păcate, acesta din urmă nu apare decât în fotografii – a încetat din viaţă în decembrie 2012, la 33 de ani, în urma unui accident de maşină.

Organizaţia fondată de Jamie Tworkowski, To Write Love on Her Arms (TWLOHA), este acum cunoscută şi ajută persoanele care au probleme similare lui Renee să revină la viaţă.

Mai multe despre organizaţia „To Write Love on Her Arms” puteţi citi AICI.

☺ Filmările la To Write Love on Her Armsau debutat pe 23 februarie 2011, la exact cinci ani de la prima întâlnire dintre Jamie şi Renee din realitate.

To Write Love on Her Arms filmul a fost lansat oficial abia în 2015 - a fost prezentat pentru prima oară în cadrul Festivalului de film Florida 2012.

BEGIN AGAIN/CAN A SONG SAVE YOUR LIFE? (2013) – NEW YORK MELODY

Coloana sonoră Begin Again 2013 este ex-tra-or-di-na-ră!

Keira Knightley cântă pe bune, live. Şi acest lucru este excepţional, mai ales că ea nu cântase la nivel profesional înainte!

☺Melodia „Lost Stars”, interpretată de Knightley, a fost nominalizată la Oscar în 2015.

Keira Knightley emană atâta sensibilitate de-a lungul celor 90 de minute, că e greu de descris într-un cuvânt... sau două...

Producătorul muzical Dan (Mark Ruffalo) tocmai a fost concediat. În localul unde merge să îşi înece amarul, o remarcă pe Gretta (Keira Knightley), pe care o aude cântând.

Pentru amândoi, întâlnirea înseamnă să o „ia de la capăt”.

Gretta are probleme în relaţia cu vedeta Dave (Adam Levine). Dar nu vă aşteptaţi la scântei între Dan şi Gretta. Begin Again 2013 nu este despre aşa ceva...!

☺Scarlett Johansson ar fi trebuit să fie Gretta în Begin Again 2013, însă a abandonat proiectul. John Carney şi-ar fi dorit-o pe Adele în rolul titular.

☺ La fel ca în cazul Whiplash, regizorul John Carney s-a inspirat din propria experienţă muzicală – la maturitate.

Begin Again 2013 beneficiază şi de prezenţa unor alţi actori/cântăreţi celebri: Catherine Keener (soţia lui Dan), Hailee Steinfeld şi CeeLo Green – care a făcut parte şi din distribuţiaParenthood, unde şi-a interpretat propriul rol (sezonul 3).

Filmul ăsta, Copenhagen 2014, e prea deosebit ca să mai am răbdare să-l plasez în „filmele pe pâine”– la drame romantice sau aventurişi romantism.

Fata visurilor lui are jumătate din vârsta lui.

Imaturul american William (Gethin Anthony)e în Danemarca împreună cu prietenul lui, Jeremy (Sebastian Armesto) şi cu logodnica acestuia.

Aflat în căutarea bunicului său, William se împrieteneşte cu o chelneriţă de la hotel, Effy (daneza Frederikke Dahl Hansen), care îl ajută să dea de urma bunicului.

Effy te fascinează, pur şi simplu! E o fată plină de viaţă, îi ascultă atentă lui William micile-marile păsuri, îi mai dă câte un sfat... se comportă foarte matur... Bineînţeles, el e sedus de personalitatea ei. Effy ştie cum să se joace. Şi ea îl place. Mult.

Unul trebuie să se maturizeze, celălalt trebuie să (re)înveţe să se bucure de magia vârstei.

Tensiunea sexuală creşte, iar regizorul ştie să o manipuleze excelent!

Ultimele minute ale filmului arată, la propriu, o altă faţă a lui Effy.

Copenhagen 2014 nu se concentrează doar pe povestea romantică. filmul virează mult spre dramă (comedie) de aventuri.

Descrierea de mai sus vi se pare banală?

Copenhagen 2014, un film independent, are în spate multe COMPLEXITĂŢI, nu se (s)cufundă în sentimentalisme, este realist şi jucat natural.

În afara analizei legate de povestea ce se ţese între Effy şi William, Copenhagen 2014 mai pune problema plecării tatălui lui Wiliiam în copilăria acestuia şi a relaţiei dintre Effy şi iubitul mamei - foarte subtil oferită.

„...Skagen este în nordul ţării, unde se întâlnesc cele două mări. Am fost odată acolo cu mama mea. Era tristă pentru c-o părăsise iubitul. Eu mă certasem cu prietena mea. Aşa că m-a dus până la capătul plajei, apoi mi-a arătat unde se află Marea Baltică. Este foarte frumoasă şi foarte albastră. Curentul merge spre vest.

Pe urmă, a arătat spre stânga.

- Marea Nordului ?

- Da. De asemenea, o mare frumoasă şi albastră, dar curentul merge spre est. Şi a arătat spre centru şi a spus că... asta e RELAŢIA PERFECTĂ.

Te poţi uita în stânga sau dreapta, şi ambele mări arată la fel, şi se întâlnesc în mijloc, dar nu se pierd una în cealaltă. Mereu vor rămâne la fel, indiferent de ce va fi.”

Aşa e la Skagen (în Danemarca)... cum să nu te impresioneze?!

☺ Criticii s-au aruncat asupra Copenhagen 2014 cu laude nenumărate. Ia uitaţi-vă numai pe rottentomatoes! – eu am citit comentariile după ce am văzut filmul, fiindcă am fost prea căzută în fascinaţie ca să am timp de părerile altora...

☺ Interesant e şi că regizorul şi scenaristul Mark Raso se află cu filmul Copenhagen 2014 la debutul în lungmetraj!

Raso s-a născut şi a crescut în Toronto, a studiat Filmul la Universitatea Columbia din Statele Unite şi a locuit în Copenhaga timp de un an!

Copenhagen 2014 este coproducţie Danemarca-SUA-Canada, e 95% vorbit în engleză şi a fost filmat în totalitate în Danemarca.

☺ Gethin Anthony (William)şi Sebastian Armesto (Jeremy) interpretează în Copenhagen 2014 doi americani, însă ambii sunt britanici.

Anthony a fost (în 2011 şi 2012) Renly Baratheon în Game of Thrones/Urzeala tronurilor. E vreun actor pe lumea asta care să nu fi apărut în Game of Thrones? ☺

Filme despre care am scris recent:

☺ Trei comedii clasice (cu Cary Grant, Katharine Hepburn)

☺The Little Death (2014) - Să vorbim despre sex!

☺Trei poveşti despre Cronicile din Narnia, ZidulBerlinului şi reality show - Shadowlands (1993), Good Bye Lenin (2003), Cinema Verite (2011)

☺La fille du puisatier/Fiica fântânarului (2011, cu Daniel Auteuil). Dragoste şifamilie

☺Filme pe paine – DRAME ROMANTICE (I)

☺Filme pe paine – COMEDIE, AVENTURA ŞI ROMANTISM

☺Filme pe paine – SA CANTE MUZICA!!! (I)

La CARMEN găsiţi o altă serie de recomandări.

Data: 16 mai 2015

Traseu: Complex Piatra Arsă - Canton Jepi (Refugiu Salvamont) - Cabana Caraiman (lângă râul Valea Jepilor) - Cabana Omu - Cabana Babele - Complex Piatra Arsă

N-am mai ajuns niciodată atât de devreme (calendaristic) la Vârful Omu.

Am avut o tentativă astă-iarnă – povestea am relatat-o AICI.

... dar este a doua oară consecutiv când cobor pe ploaie de la Omu la Babele – prima păţanie e AICI, vara.

Revenind la acest mai 2015.

Umbla, zilele trecute, vorba că s-a sudat bariera de la Cabana Dichiu – acolo unde se intersectează DJ 713 (Transbucegiul, care duce la Piatra Arsă) şi DJ 714 (care merge la Padina-Peştera).

Ideea era că cei 8 kilometri pe platou, până la Piatra Arsă, nu ar mai fi putut străbătuţi cu maşina şi ar fi trebuit să reconfigurăm traseul.

Miercuri, Gabi vine cu vestea bună: Transbucegiul e practicabil pe toată lungimea.

La drum, aşadar!

La ora 8 dimineaţa încălecamdeja Transbucegiul.

Ce atmosferă clară... ce zi frumoasă ne aşteaptă...!

TAXĂ PARCARE Complex Piatra Arsă (punct terminus Transbucegi): 10 lei

Credeam că exagerez dacă îndes pe undeva mănuşile în rucsac – e totuşi mijlocul lui mai şi cât de tare poate sufla vântul pe platoul Bucegilor?! Uite că suflă din toţi rărunchii şi e rece şi e combinat cu ceaţă.

Degetele au îngheţat, abia le mai puteam mişca de la atâtea rafale – mănuşile lui Gabi m-au salvat la un moment dat (mulţumesc!).

Plus că am trântitpe mine urgent canadiana - şi pentru gluga protectoare, şi pentru friiig!

Şi nu pot să-mi reamintesc, din nou, vremea splendidă de care am avut parte în tura de la sfârşitul lui februarie - începutul lui martie– chiar şi în tricou era cald pe la amiază, iar vântul pe platou a fost ca inexistent, abia ne-a gâdilat urechile.

Sâmbătă 16 mai 2015 a fost cu de toate: vânt (rece), ceaţă şi ploaie– ultima, cu intermitenţe.

Nu mă plâng – doar am ajuns la Omu, la 2500 de metri!

Nici nu pornim bine în traseu şi... uite Crucea!

Tot aşteptam să se ridice norii – teoretic, pe la 11-12 ar fi trebuit să scăpăm de ei.

Dragii de ei..., au venit mai tare înspre noi!

De la Complexul Piatra Arsă am pornit spre Cantonul Jepi (Refugiul Salvamont), de unde se poate coborî în Buşteni, pe Jepii Mari.

Au revenit amintirile de la întâlnirea cu ursul din 2005. Exact pe acest drum, Canton Jepi-Piatra Arsă, am alergat înspăimântaţi de de Moş Martin - povestea am spus-o AICI.

A trebuit să treacă mult timp de atunci pentru ca eu şi colegul de apartament să revenim în Bucegii atât de dragi mie.

În 2015, prin zona Canton Jepi am înotat literalmente printre jepi.

Zăpadă destul de mare, rădăcini îngropate (risc de accidentare), crengi dese şi înţepătoare. Mie au reuşit să-mi desfacă fermoarul de la rucsac şi să să-şi strecoare câteva crenguţe acolo... le-am găsit acasă, pitite într-un buzunar, printre diverse lucruri.

Indicatorul se schimbă în bandă galbenă, undeva pe parcurs.

În dreapta noastră trebuia să se ivească Buşteniul (jos), Brâna Caraimanului (drumul de la Cabana Caraiman înspre Cruce), Colţii Morarului şi alte minunăţii ale Bucegilor, pe care eu una le-am văzut de zeci de ori, dar fiecare revedere are farmecul ei nepreţuit.

Vârful Jepii Mari

O mică pauză de masă a fost programată... ad hoc lângă râul Valea Jepilor, în apropierea Cabanei Caraiman (2025 m altitudine).

O cascadă micuţă...

La Cabana Caraiman aterizezi după vreo patru ore, din ascensiunea din Buşteni, pe Jepii Mici. Asta după ce se topeşte zăpada de pe poteci!

De la Caraiman, direcţia a fost Vârful Omu (2505/2507 m altitudine).

În zare, staţia telecabinei Babeleşi Cabana Babele

Punct intermediar: Sfinxul din Bucegi. Îndepărtaţi-vă un pic de ecran şi încercaţi să-i trasaţi conturul. Aţi reuşit?

SPRE OMU

Pentru Omu, am făcut o combinaţie între traseul de vară (sub Cerdac) şi traseul de iarnă – de la ieşirea din Cerdac.

La ieşirea din Cerdac, am traversat un moment de cumpănă-panică.

Am alunecat un pic (porţiunea are gradul ei de periculozitate); m-am lovit de zăpadă amestecată cu stâncă (ştiu, nu e exprimarea corectă, însă predomina zăpada) şi mi-am zdrelit un genunchi – prima porţie de teamă.

Nu ştiu cum am trecut cu vederea până atunci că ochelarii mi s-au umplut de picături de la atmosfera grea. Lentilele mele erau o mare de condens. În faţa ochilor mi s-a aşternut o perdea gri-neagră. Ceaţă în ochi, ceaţă în afara lor... a trebuit să renunţ la serviciile dumnealor. N-a fost uşor – orientarea a luat-o cam razna în câteva situaţii. În plus, nu am putut folosi deloc ochelarii în partea de coborâre, la întoarcerea la Piatra Arsă.

Apoi, şi din cauza ceţii, nu i-am mai găsit pe colegii de drumeţie pe traseu, pentru vreo două minute. Nu se depărtaseră mult... aud la un moment dat un fluier de la ei. „Vă aud, dar nu vă văd!”.

Evenimentul s-a încheiat repede, fiindcă indicaţia „la stânga!” a fost foarte preţioasă.

☺ Apropo, le mulţumesc celor patru companioni că m-au aşteptat în momentele când coborârile mi-au dat mici-mari bătăi de cap.

Vorbeam cu Doina când, în faţa noastră, se iveşte ceva de culoare gri. Aaaa... altă stâncă, nu?! Mai urcăm mult?

Când colo... iaca cabana, aia era stânca mea! Drumul de iarnă te duce direct în ea! Probabil că dacă nu era ceaţă o zăream din timp şi mă dezmeticeam la timp. ☺

Nu pot descrie în cuvinte satisfacţia fiecăruia de a fi aici, la 2500 m deasupra mării! Priviţi fotografia de deschidere – aşa înceţoşată cum e ea – şi încercaţi să citiţi în sufletele noastre... dincolo de frig, dincolo de munţii de zăpadă.

Asta e prima fotografie în pragul Cabanei Omu. Pentru fiecare dintre noi muntele e un drog!

Cabana Omu este deschisă începând din 1 mai.

Noi am stat la o ciorbă, un ceai, o ciocolată, banană... de-astea întăritoare (şi hidratante) pentru drum.

Fix sâmbătă 16 mai se desfăşura în Bucegi un concurs de alergare pe trasee montane (trail running), pe distanţa de 100, respectiv 50 de kilometri, cu plecare şi sosire în şi din BRAN. Am găsit hărţile AICI, ca să vă faceţi o idee ce au îndurat oamenii ăştia, veniţi din peste zece ţări ale lumii (incluzând România).

Cum condiţiile meteorologice erau cele pe care le-aţi văzut, mulţi concurenţi s-au rătăcit şi/sau au abandonat.

Câteva persoane pe care le-am întâlnit pe drum în zona Babele-Sfinx au ajuns după noi la Cabana Omu, unul dintre punctele de control.

De la 15.45 la 19.00 OMU – PIATRA ARSĂ

Abia ne-am urnit din loc (ora 15.45), şi natura ne-a trântit o ploaie bună... pentru ea – picături tari, înţepătoare; nu ca până atunci, doar mângâieri de stropi.

Şi tunete! Cred că are ceva cu mine vremea atunci când cobor de la Omu! Aşa cum spuneam în deschidere, este a doua oară consecutiv când mă bate ploaia rece pe aici. Totuşi, grindina de la începutul lui iulie 2014 e greu de întrecut...!

Gabi zice că îşi doreşte să găsim repede drumul de iarnă, Doina n-are nicio problemă să o ia pe unde am venit (pe sub Cerdac, drumul de vară).

Eu una mă tem de poteca îngustă, cu zăpadă; poţi aluneca şi să te tot duci...

Mergem noi şi toooot mergeeem. Dar pe unde suntem oare???

Nu mai vine odată Cerdacul ăla, să scăpăm de stres!!?

Ok... a trecut o oră şi ceva. Ne-am îndepărtat noi de marcaj, dar ne-am şi apropiat... de văzut se vede cel puţin un stâlp cu bandă galbenă!

Numai că... suntem pe drumul de iarnă (pe care am pornit) sau pe cel de vară?

Gabi şi Adi au scos harta în ploaie – să vedem: ce traseu mai e marcat la altitudinea asta cu bandă galbenă?

Semnal la telefon? Prea multe vrem!

A încolţit ideea de a suna la 112. Ceaţa îngropase aproape totul în jurul nostru!

Dacă eram pe aici doar eu şi colegul de apartament, ne-am fi ciondănit dând vina unul pe altul.

Panica, total contraindicată pe munte, nu s-a atins de mine (decât vag ☺) - doar Gabi şi Adi sunt doi munţomani cu Bucegii învăţaţi temeinic din atâtea peregrinări.

Hai, totuşi, să mai mergem un pic, să ţinem indicatorul.

Şi... totuşi, am urcat destul de la Omu încoace... dar am şi coborât destul... urcarea o ţin minte fiindcă a fost mai recentă.

Gabi zice, cu jumătate de glas, că „am trecut de Cerdac”.

Pe parcurs, drumul nostru se transformă în (aproape) plat.

Încet-încet, ne dăm seama că suntem pe poteca Omu-Babele, cea comună vară-iarnă.

GPS-ul lui Adrian indică faptul că am fi pe acelaşi traseu ca la dus – deci, spre Babele!

Nu se zărea aproape nimic în jur, aşa că punctele de reper nu existau. De aici trebuia să se vadă coama cu semeaţa Cabană Omu deasupra.

Concentraţi la drum, nici nu ne-am dat seama că am trecut tocmai de Cerdac (traseul de iarnă e pe deasupra lui), porţiunea care punea cele mai mari probleme. Gabi e mândru: „V-am spus eu că am trect de Cerdac!”.

Ar fi trebuit, cândva, să întâlnim „căsuţa” unde se desparte traseul de iarnă de cel de vară... „Căsuţa" e acolo, n-a luat-o nimeni... noi nu am băgat-o în seamă, din cauza vizibilităţii.

Umezeala cruntă nu ne-a permis să facem prea multe fotografii de la Cabana Omu încoace. Aparatele foto trebuiau protejate!

CATEGORIA „HAI SĂ NE (ŞI) PLÂNGEM!”

☺ Mâna stângă mi s-a umplut cu „cu ace” timp de peste 24 de ore – a fost cufundată adânc în zăpadă; m-am cam speriat că nu treceau înţepăturile.

Nici acum degetul mijlociu ☺ nu are extremitatea în cea mai bună formă...

☺ Totul era ud: rucsac, în rucsac, noi pe de-a-ntregul – nu atât de la ploaie, cât de la umezeala care ne-a însoţit pe tot parcursul zilei.

În bocanci mi-a plutit apa de la plecarea de la Omu; a trebuit să îl rog pe Adi să mă ajute să-i scot la sosire, că se înţepeniseră (şi ăştia ☺).

Colanţii de dedesubtul pantalonilor abia au ieşit şi ei... de la atâta apă.

☺ Duminică 17 mai a fost (aproape) senin pe platoul Bucegilor, iar ceaţa – aproape inexistentă. (am văzut fotografii din zonele pe care le-am străbătut sâmbătă).

Asta e... să luăm ce a fost mai bun, să ne bucurăm de deschiderea sezonuluila Omu!!! Urmează şi alte ediţii!

INDICATOARE

☺ Triunghi albastru: Complex Piatra Arsă (1950 m altitudine) – Canton Jepi (la intrarea în Jepii Mari)

☺ Bandă galbenă: în apropierea Cabanei Caraiman (2025 m), lângă râul Valea Jepilor – Cabana Omu (2505 m)

☺ Bandă galbenă: Cabana Omu – Cabana Babele (2206 m) – Cabana Piatra Arsă 3 ore şi 15 minute

TOTAL: 10 ore, cu pauza mare de aproape o oră la Cabana Omu – plecare în traseu la ora 9.00, sosire la ora 19.00.

Dacă vă face plăcere, citiţi şi alte aventuri din zona Bucegilor:

☺ De la Omu cu grindina după noi(traseu Peştera – Omu – Babele)

☺ Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari(plus un drum până la Cruce)

☺ La Cascada Vânturiş

☺ Bucegi X 3 - Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare

☺ Planuri măreţe pentru o vreme naşpa(spre Mălăieşti)

☺ Cota 2000 – Cum mi-am făcut faţa franjuri

☺ Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

☺ Culoarul Rucar-Bran in magia zapezii

☺ Trei zile cu bunica pe la Cote, Bâlea Lac, Paltiniş şi Sibiu pe fugă

IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)

☺ Babele – Piatra Arsă – Valea Obârşia Ialomiţei – Cota 1400

☺ Babele – Padina – spre Şaua Bătrâna – Lacul Bolboci – Lacul Scropoasa – Cascada 7 Izvoare

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu, Gabriel Prundaru şi „Poveştile mele”.

UPDATE:Între timp, a fost detectată porţiunea unde am făcut noi pe vitejii fără să ştim (fără să vrem), acolo unde ne-am derutat. Ar fi trebuit să ocolim prin dreapta – nu printre şi pe stânci! Ce-nseamnă capriciile naturii, în special ceaţa...
Ce se vede din centrul imaginii spre stânga este CERDACUL.

Perioada: 22-24 mai 2015

Cazare: la Cabana Vârful Ciucaş din Munţii Ciucaş (1595 m altitudine)

Trasee:

*Cabana Vârful Ciucaş - Vârful Gropşoarele - „La lanţuri” - Vârful Zăganu şi retur

*Cabana Vârful Ciucaş - Vârful Ciucaş - plimbare Culmea Bratocea - Cabana Vârful Ciucaş (prin Şaua Ţigăilor)

Plouă de rupe în Bucureşti în momentul când mă apuc să redactez materialul de faţă. În cele trei zile din Ciucaş, abia s-a zărit vreun nor...

(La Satu Mare vijelia a făcut ravagii luni 25 mai.)

Uite-aşa ne-am adunat iară şi am scris (eu transcriu) a treia filă de poveste din grupul nostru... de poveste, după întâlnirea de la Babeleşi tura de la Padina.

A patra filă, dacă punem la socoteală şi „bucăţica” de la Vânturiş. Sau Omu, de pe 16 mai.

Am mai fost în Ciucaş... însă e inutil să spun că niciodată nu a fost ca în acest sfârşit de mai.

Am revăzut mulţi oameni din trecut– eu una rămân super-ataşată de trupa din Ardeal, chiar dacă ne despart sute de kilometri ca distanţă fizică. Mircea a plecat din Satu Mare încă de joi după-amiază (21 mai), pentru popasurile la Halmeu, Târgu Mureş şi Mediaş. Arpi a făcut el cum făcut şi ne-a făcut o surpriză, prin prezenţă.

La toate se adaugă energia copiilor veniţi cu noi... şi a celor doi câini, Maya şi Hachi.

Atmosfera? De nota 120 plus!

Dacă la Padina, cu Cheile Zănoagei în meniu, am ratat Europenele de gimnastică (şi abia m-am gândit la ele), de data aceasta a fost rândul Eurovisionului şi Târgului de carte să fie... ignorate în favoarea muntelui. Abia în Bucureşti mi-am amintit că au fost fix în perioada cu Ciucaşul nostru...!

Şi ce dacă?!

Trei zile de naştere şi una de nume

În răstimpul dintre Padina şi Ciucaş a trecut încă un an peste trei dintre noi, iar altcineva şi-a serbat ziua de nume - Sfinţii Constantin şi Elena.

Ştefan (Fane Marinaru’) ne-a delectat cu nişte clipuri speciale, cu dedicaţie – eu una mă simţeam tare naşpa în pre-aniversarea mea, atât pe plan psihic, cât şi fizic. Iar cadoul lui Ştefan, în afara emoţiei de rigoare, mi-a injectat o energie nemaipomenită, împreună cu urările matinale ale oamenilor dragi întâlniţi pe munţi.

De la vlaga din urmă cu o oră, mi-am luat picioarele pe spinare şi am tras o alergarepe cinste...!

La Cabana Ciucaş am fost întâmpinaţi cu flori şi cadouri – ultimele, mai spre seară –, deşi, cel puţin în cazul meu, trecuse de ceva timp „sărbătoarea”... Mulţumesc, Mircea, Arpi şi Mari!

Ciucaşul e unic!

În Ciucaş am prins mereu vreme însorită, de câte ori am popositprintre moţurile sale.

(Asta ca să fac o paralelă cu faptul că m-a plouat constant în coborârea de la Omu la Babele.)

Tehnic, Ciucaşul mă cucereşte cu alternanţa dintre urcări şi coborâri.

Estetic, Munţii Ciucaş impresionează prin formaţiunile sculptate de natură – eu continui să le zic moţuri.

ZIUA 1

Gropşoarele şi Zăganu – cu Cheia la picioare

Pentru că nu voiam să lăsăm ziua de vineri (22 mai) să ne scape printre degete cu traseul (obositor în ultima parte) Fabrica de apă - Fântâna „Nicolae Ioan” - Cabana Ciucaş, iar maşinile noastre trebuiau protejate de eventualele pietre aruncate pe drum de alte maşini – am lăsat automobilele la fabrica de apă şi am urcat în jeep-urile sosite de la cabană.

Aici vom ajunge!

Am îndurat înghesuiala - 7 persoane în spate, pe două banchete plus căţeluşa husky Maya (care nu prea suporta aerul închis) plus o mie de bagaje la picioare.

Coborâm din maşină şi căutăm feţele atât de dragi.

Gata! Uite-i pe Mircea, Alex, alt Mircea şi pe Arpi!!! Fane Marinaru’ vine seara, cu Mircea nr. 3 (din Braşov), iar formaţia va fi completă!

Maaaamăăă, ce frumos e! Şi nu ne-am apucat încă de bătătorit potecile!

Cum prietenii dragi de pe munte au nevoie de un popas de taclale, a mai trecut o oră până ne-am urnit de la Cabana Ciucaş, în jur de ora 12.

Eu una mă aşteptam la zăpadă – mai ales după peripeţiile de pe platoul Bucegilor (Vârful Omu), de la care nu a trecut o săptămână în cap.

Am înghesuit în bagaje şi parazăpezile, pentru orice eventualitate.

Soarele plutea la discreţie pe sus (şi pe feţele şi mâinile noastre), vântul abia adia... marea de verde era la datorie... ideal!

Drumul spre Gropşoarele şi Zăganu se lasă imediat în dreapta Cabanei Ciucaş. Intrăm în pădure (ura! răcoare!) la puţin timp de la plecare. Şi ieşim repede pe platou...

După vreo două ore, suntem pe Gropşoarele (1883 m altitudine), al doilea vârf ca altitudine din Masivul Ciucaş.

Cărarea ce duce la Vârful Gropşoarele – două „butoaie cu antene” şi cruce roşie pe ele (marcajul)

Zona „La lanţuri” pare un pic sperietoare, în teorie. În practică, nu prea ne-am sprijinit de cabluri – aderenţa la stâncă era foarte bună. Iar porţiunea cu lanţuri este destul de scurtă.

Aşa cum spuneam mai sus, coborârile şi urcările de pe traseu îmi convin de minune!

Toate formaţiunile astea (moţuri ☺) sunt ceva de „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” – nu cred că am pus destule „uau!!!”-uri...

Doi fotografi şi o admiratoare ☺

De-a lungul potecii, privind în jos spre dreapta, este staţiunea Cheia

Iaca şi poteca! Aici, într-o porţiune de urcare

Mai e o ţâră până pe Zăganu; imediat, după colţ

Vârful Zăganu (1817 m altitudine) e finish-ul expediţiei de azi.

De pe o moviliţă, colegii noştri de drum(eţie) sunt mogâldeţe

Privelişti şi iar priveşti... pe lângă Vârful Zăganu

Nici la întoarcere nu ne săturăm de moţuri!

ZIUA 2

Soare şi vânt – Vârful Ciucaş

Azi vântul nu ne lasă în pace. Razele soarelui sunt mai agitate decât ieri – unii îţi lasă pe ei îmbrăcămintea cu mânecă lungă, pentru protecţie.

Ne deplasăm cumva pe partea opusă rutei de ieri.

Mini-Sfinx de Ciucaş!

În hornul plasat pe drumul până la Vârful Ciucaş (1950 m altitudine, cel mai înalt din Masivul Ciucaş) zăpada persistă şi pare adâncă; am evitat întâlnirea cu hornul escaladând deluşoarele din dreapta.

În cale ni se arată iară coloşi de piatră

Babele la sfat, unul dintre simbolurile din Ciucaş – „babe” şi „la sfat”, deşi mulţi văd aici doi îndrăgostiţi... pupăcioşi.

Bucegi înzăpeziţi, în depărtare; se zăreşte chiar Coştila, oe undeva...

Pe Vârful Ciucaş ni s-au alăturat, pentru scurt timp, Viorel şi Ovidiuplus doi prieteni de-ai lor.

Fotografia (cea de deshidere) e completă! Vântul bate, gaşca rezistă!

Making of!

De pe vârf, lăsăm în stânga noastră Ţigăile Mari (1844 m altitudine)...

Pitici în Ţara Minunilor, aşa cum zice Alex...

... şi, în dreapta, Turnul Goliat.

Ritmul e de plimbare pe Culmea Bratocea, prin jnepenişul din Ciucaş, pe fals plat – ca să împrumut un termen din ciclism.

În pauzele lungi şi dese ☺ am sorbit însetată atmosfera de grup – nu-mi propun să o redau în cuvinte, fiindcă ştiu că la faza asta dânsele sunt seci.

Energia pe care am absorbit-o din recreaţia din Ciucaş e de nepreţuit! Şi ăsta e un cuvânt tare uşor pentru senzaţiile pe care le trăieşti între aceşti oameni...

Formaţiuni de toate felurile!

Întoarcerea la Cabana Ciucaş s-a făcut prin Şaua Ţigăilor (1745 m altitudine). Ţigaia este o rasă de oaie; deşi, mai rar, am întâlnit pentru Şa şi Ţigăile Mari termenul ţiglaie, care înseamnă (polular) claie de fân.

☺ În principiu, ce am mers noi în cele două zile nu sunt trasee dificile.

Pe seară, un mic grup ne-am îndreptat către o culme apropiată de Cabana Ciucaş pentru a surprinde live apusul soarelui.

ZIUA 3

Relaxare (tot pe munte!) şi întoarcerea acasă

Am parcurs aproape jumătate din traseul de vineri (ziua 1).

Am admirat rododendronul, ne-am tot clătit ochii din nou şi din nou şi din nou cu moţurile, am făcut un milion de pauze... şi de poze...!

Am comprimat bine bagajele şi am revenit, per pedes, la maşini pe traseul Cabana Ciucaş – Fântâna „Nicolae Ioan” – Fabrica de apă.

Ştiam de coborârea abruptă, fiincă am tot luat-o pe aici; repet a n’şpea oară: prefer să o urc decât să o cobor! Mă refer la înlănţuirea de pante rele!

Noroc că se termină repede pantele-astea, pe la Fântana „Nicolae Ioan”. De acolo, lejer.

!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – de la Fântâna „Nicolae Ioan” nu mai există surse de apă!!! (puteţi eventual cumpăra de la Cabana Ciucaş)

RODODENDRONUL din Ciucaş

Rododendronul – bujorul de munte – nu era chiar înflorit maxim, dar pajiştile încărcate de roz aprins erau o încântare de care te desprindeai cu greu.

Iar albastrul genţianelor e de neuitat...

De brânduşe n-o să mă satur niciodată!

„PAGUBELE”

Înroşiri de mâini şi feţe – toţi am păţit-o, cu toate cremele solare; la unii e mai rău, la alţii e vagă roşeaţa. La mine e flacără.

După faţa franjuri de la Cota 2000şi mâna înţepenită din Bucegi, am rămas cu buza umflată.

La propriu – de la vântul şi soarele care şi-au cam făcut de cap, neastâmpăraţii!, mai ales sâmbătă (ziua 2).

Buza mea de sus era umplută cu botox natural până la refuz. S-a umflat de duminică dimineaţă. Şi s-a întărit. ☺

Luni, la trezire, am simţit două gâlme – pe stânga era vântul, pe dreapta era soarele care a bătut în buză. Sau invers... la alegere...

Sunt încă usturimi şi o durere nu mare, dar persistentă.

Vrei să mergi şi tu la Cabana Ciucaş?

☺ Pe jos, pe la Complexul Muntele Roşu sau pe Valea Berii - cele două trasee le găsiţi în materialele Ciucaşul plin de soare, respectiv O zi printre moţurile din Ciucaş.

Precizare: Drumul de maşină până la Complexul Muntele Roşu, de la ieşirea de pe DN 1A (Bucureşti-Braşov), este INFERNAL. Dacă mergeţi cu maşina până acolo, este de preferat să o lăsaţi undeva parcată, pe parcurs. Asta dacă nu vreţi să o duceţi direct la fier vechi...

☺ Dacă nu sunteţi munţomani (răăăău ☺) sau dacă vreţi să economisiţi timp pentru un traseu mai lung – aşa cum am procedat noi – puteţi apela la serviciile jeep-urilor puse la dispoziţie de Cabana Ciucaş (vezi mai jos tariful).

O cursă durează aproximativ 15 minute.

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Cruce roşie: Cabana Vârful Ciucaş (1595 m altitudine) – Vârful Gropşoarele (1883 m) aproximativ2 ore – „La lanţuri” aproximativ1 oră şi jumătate – Vârful Zăganu (1817 m) aproximativjumătate de oră

TOTAL: 4 ore

*În duratele de mai sus sunt incluse şi pauzele noastre (lungi şi dese).

*La Gropşoarele şi Zăganu se poate ajunge şi direct din Complexul Muntele Roşu (indicator triunghi roşu).

☺ Bandă roşie: Cabana Ciucaş - Vârful Ciucaş (1954 m) 1 oră - 1 oră şi jumătate + plimbare necronometrată pe Culmea Bratocea, de la Vârful Ciucaş

☺ Bandă roşie şi cruce roşie: Vârful Ciucaş, prin Şaua Ţigăilor (1745 m) – Cabana Ciucaş 1 oră şi jumătate

*Acest traseu se intersectează la un moment dat cu cel de mai sus, Cabana Ciucaş - Vârful Ciucaş.

PREŢURI CABANA CIUCAŞ

Tarife cazare Cabana Ciucaş (cu mic dejun inclus, şase variante de meniu):

*Cameră pentru 2 persoane: 120 de lei/noapte (140 de lei în weekend)

*Cameră pentru 3 persoane: 175 de lei/noapte (195 de lei în weekend)

*Cameră pentru 4 persoane (apartament de 2 camere): 240 de lei/noapte (260 de lei în weekend)

*Cameră pentru 6 persoane: 270 de lei/noapte (290 de lei în weekend)

*La aceste tarife se adaugă taxa hotelieră de 1%.

Pentru actualizarea informaţiilor luaţi legătura cu recepţia, la numărul de telefon 0727.149.800, afişat pe site-ul cabanei.

Transportul cu maşina (4x4) până/de la Cabana Vârful Ciucaş costă 15 lei/persoană, o singură „tură” (coborâre sau urcare)

Dacă vă face plăcere, citiţi şi celelalte aventurii de grup:

☺ Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)

☺ Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)

☺ La Cascada Vânturiş din Munţii Bucegi

☺ Omu – Early edition(16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

Aventuri în Ciucaş (2013 şi 2014):

☺ Ciucaşul plin de soare (prima dată pe Vârful Ciucaş)

☺ O zi printre moţurile din Ciucaş

*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:

☺ Serialul Shameless

☺ Cartea Cerere în călătorie

☺ Filmul Robot & Frank

☺ Parcul Natural Comana,plus articolul secundardedicat unor colibe care au dispărut astăzi

☺ SerialulNurse Jackie

☺ Spectacol şi adrenalină în Valea lui Stan

☺ Mondialele de gimnastică (istoria participărilor româneşti)

☺ Serialele Downton Abbey şi Masters of Sex

☺ Top seriale 2014

☺ Cartea În pădurile Siberiei

☺Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina

☺ Trei comedii clasice - cu Cary Grant şi Katharine Hepburn

☺ La Mogoşoaia, printre anotimpuri

Data: 31 mai 2015

Traseu: Sat Peştera - La Table - Poiana Grind - Poiana Funduri - Refugiul Funduri - Şaua Funduri - Creasta sudică Piatra Craiului - Refugiul Grind II - Vârful La Om (Piscul Baciului) – Refugiul Grind - Sat Peştera

Sunt, de fapt, 15 ore şi un sfert... dar ce mai contează sfertul ăla academic?! ☺

15 ore epuizante.

6 dintre ele pline de adrenalină.

Şi de peisaje pentru care expresia „îţi taie răsuflarea” pare insignifiantă.

„Excitant, captivant, emoţionant, palpitatnt, motivant, mişcător, periculos... supeeeerrr taaareee tura!!!”, concluzionează Dana.

Hai să vedem cum a fost.

A început sâmbătă 30 mai, în Gara de Nord, la ora 6.30.

Cu trenul nu am mai circulat de trei veşnicii jumate.

(Ca şi la ascensiunea de la Omu, l-am lăsat pe colegul de apartament în Bucureşti, la muncă. ☺)

Nu ştiu cum de mi s-au retrezit amintirile despre cele două tunele amplasate între Predeal şi Braşov, unul mai scurt, altul mai lung. Ce ţipete trăgeam în taberele copilăriei pe aici!, mai ales că nu existau dotările de acum - vagon luminat în tunel.

În faţa Gării din Braşov ne aşteaptă Mircea, cu... taxiul de Satu Mare. Un weekend cu prietenii e de nepreţuit – distanţa piere brusc şi se transformă în... răsfăţ.

Sâmbătă după-amiază am colindat, timp de aproape opt ore, locurile atât de dragi mie, satele Peştera şi Măgura din comuna Moieciu.

Voi reveni cu instantanee de pe aceste meleaguri cu adevărat mirifice.

PLIMBAREA DE DUMINICĂ

Ne teleportăm direct în dimineaţa zilei de duminică 31 mai, în satul Peştera.

E ora 7, soarele luminează deja puternic şi ne încălzeşte. Peisajele sunt încântătoare!

Conform calculelor lui Mari şi Mircea (braşoveanul), suntem gata pentru peste 12 ore de colindat.

Cineva a adus în discuţie clasicaplimbare de duminică– cam asta a fost pentru 10 oameni, porniţi cu noaptea-n cap din Peştera şi duşi cu puţină treabă până-n creastă de Crai.

Chiar a semănat cu o plimbare la prima oră.

Crestele-s încă departe...

Munţii Piatra Craiului („cetatea de calcar a României”, cum îi alintă Viorel) sunt cei mai spectaculoşi, însă şi cei mai periculoşi din Carpaţii autohtoni!

Aici găseşti cele mai grele şi mai impresionante trasee din ţara noastră.

Creasta sudică a Pietrei Craiului reprezintă unul dintre cele mai dificile trasee (poate chiar cel mai cel traseu) din Carpaţii noştri.

Craiul este, din păcate, plin de asemenea „peisaje”; bradul din umbră a supravieţuit...

Trecem de punctul La Table (unde se intersectează mai multe trasee), iar în Poiana Grind, în faţa stânei turistice, se coaceun prim popas.

Şi în Poiana Funduri ne mai punem un pic fundurile pe iarbă.

Se toooot urcă! Unde-i creasta?

Genţiane de Crai

Şi rododendron de Crai

„PÂNĂ ACUM A FOST GLUMĂ!”

Încă un pas: Refugiul din Şaua Funduri – Refugiul Funduri.

Poză de grup, ceva mâncărică, ceva apică... gata de încă o repriză de Crai!

„Până acum a fost glumă!”, zice domn’ şef de expediţie, Mircea. Nu zău?! Cinci ore de mers... urcuşul ăsta până în şi din poiană încoace, de ne-a scos sufleţelele???

Biiiine, fie, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului... doar omul s-a plimbat prin Piatra Craiului de-o viaţă...! Tre’ să ştie el ce ştie... da’ tre’ să ne înspăimântăm chiar aşa tare???

Acuma nu că Mari, Cornelia, Mihai sau Viorel nu s-au mai plimbat pe Înălţimile Sale Craiul, da’ pe aci nu prea...

Mircea, ai fost un conducător de trupă de nota 10!

Da!!! Uite creasta! Iar noi trebui să ajungem la culmea cea mai îndepărtată!

Aici e Şaua Funduri, de unde porneşte practic traseul pe Creasta sudică a Masivului Piatra Craiului.

Îmi vine în minte imaginea indicatorului (tăiat) de la Refugiul Funduri: Piscul Baciului (La Om) 3-4 ore. Hai de-aici! Poate noi ajungem mai repede!

Naivi de Crai! Ce căutăm noi aici? (asta e o exagerare, naivitatea n-are treabă cu muntele!)

Să vedem şi să simţim minunăţia Craiului cu ochiul şi cu piciorul...!

Şi fiindcă putem! Fiindcă vrem şi vom ajunge la final!!!

Şi, daaaaa – spectacolul e la el acasă de aici!!!

Lăsând toate glumele la o parte, creasta Pietrei Craiului nu este pentru oricine!!! Ca să poţi trece pe aici, ai nevoie de antrenament, pe alţi munţi, nu în faţa monitorului calculatorului.

Pentru Piatra Craiului – creasta ai nevoie de echilibru şi siguranţă pe toate planurile.

Ritmul nostru pe creasta sudică a Craiului a fost mediu (spre încet).

Da, au fost ŞASE ORE din Şaua Funduri până la Vârful La Om (Piscul Baciului), însă trăite din plin, cu fotografii pentru o viaţă, cu popasuri în care am zâmbit naturii (şi ea nouă), am râs, ne-am relaxat (şi am mâncat!).

De la pensiune până aici am avut un însoţitor special: căţeluşa însărcinată a proprietarilor. Greu pe aici pentru ea... s-a întors acasă, la şi în siguranţă.

Buline roşii-s înşirate pe toate stâncile, chiar şi pe cele verticale...

Străpungem şi pâlcurile dese de jnepeni, o tăiempeste rădăcini – căci printre ele e risc de înţepenire de picior. Şi-mi aduc aminte de aventura dinspre Vârful Omu, când am înotat la propriu printre jepi.

Avem şi zone unde chiar nu ai de ce să te ţii, nu există punct de sprijn (a.k.a. pietroi-pietroaie) şi se merge cu gol în stânga şi în dreapta. Îţi vine să înaintezi pe burtă... de teamă. (mulţumesc, Mihai, că m-ai salvat de acolo!)

Suntem şi noi pe-acolo...

Căpriţele colorate din Piatra Craiului - aşa ne spus Mircea

Dă-i cu urcare, dă-i cu coborâre... dă-i cu o mică pauză - de reglare a suflului, de peisajele halucinante dimprejur!

Hău - stâncă faţă - stâncă spate - hău - creastă după creastă... nu se mai termină odată drumul???

Aminteşte de porţiunea finală de la Vânătarea lui Buteanu din Făgăraş, dar însutit!

Omuîn varianta Crai se tot depărta, în loc să se apropie. Hai, încă o culme d-asta cu stânci şi cărărui înguste... cu goluriîn ambele părţi!

„Încă un vârf, şi încă unul...”

„Nenumăratele vârfuri... care sunt doar 4 (principale)... au părut 100!”

„La un moment dat, din două mai aveam de străbătut doar cinci ☺

„Şi după cinci... surpriză!... încă unul” ☺

...aşa am simţit unii dintre noi excursia pe creste de Crai.

Gâlmele de pe creasta Pietrei Craiului

Încă o fază amuzantă: ne mai întâlneam cu mici grupuri şi întrebam pe câte unul-altul cât mai e până departe, La Om. Răspunsul părea invariabil: „Două ore”. Aşa o dată, de două ori – până s-au făcut „două ore” o dată pe oră. ☺

UN PIC DE PLOAIE, SĂ CREŞTEM MARI!

Pe la jumătatea traseului, ne apucă ploaia. 10-15 minute de picături.

A ţinut cine a ţinut cu noi şi nu ne-a bătut soarele în cap pe creastă. Şi nici nu a dat cu tunete şi fulgere în timpul ploicelei. Dar a dat cu grindină; micuţă, dar eficientă. Apoi iar ploaie uşoară. Care s-a oprit tot în 10-15 minute.

Pietre ude. Atenţie dublată!

Poiana Închisă e jos

Mândrie!

Ia priviţi la Refugiul Grind II (cel „principal” e în vale), ce frumos stă el pe buza stâncii...

De aici sunt 10 minute până pe cel mai înalt pisc din Crai, Piscul Baciului, zis şi La Om - 2238 m altitudine.

La ora 18 eram călare pe el!

Te întâmpină fix doi stâlpi, căci plăcuţa oficială nu se mai ţine în balamale; plus că e ruginită.

Ne luăm zborul! (?)

COBORÂREA

Deja m-am văitat destul ca să nu vă fi familiarizat cu problemele mele pe partea de coborâre.

Ţine de echilibru, ţine de pisic... de de toate...

De acolo venim?! Cam da!

Până-n vale, în dreapta, ţine panta asta!!!

Bineînţeles că nu scap de grohotişul atât de draaaag (sesizaţi tonul gemător?! ☺). E grohotiş mai uşor, dar mai lung ca la La Zaplaz - de acolo porneşte unul dintre cele mai dificile trasee din Crai – pe La lanţuri (Drumul lui Deubel), către creasta nordică.

Mă tăiau genunchii de la cei 600 m (altitudine) coborâţi într-o oră şi ceva până la Refugiul Grind, 1620 m altitudine.

Capra neagră!

Puteţi să mă credeţi pe cuvânt, că nu am avut timp să o imortalizez: cu puţine minute înainte de finish-ul intermediar de la Grind, în faţă-mi se iveşte o capră neagră! E prima pe care o văd pe munte şi, mai ales, atât de aproape!

S-a uitat ea un pic la noi, apoi şi-a văzut de treburi, ceea ce am făcut şi noi... nu mi-au trecut uşor emoţiile de la întâlnirea cu Gingăşia Sa!

Ajunşi la refugiu ne izbeşte o veste tristă: o femeie de 67 de ani (din câte am înţeles, echipată necorespunzător) a căzut şi a decedat, la câteva zeci de metri de traseul nostru de coborâre.

De pe creastă se zărea elicopterul SMURD, care îşi găsea loc de aterizare în zona Refugiului Grind.

Colegii doamnei au plecat împreună cu noi de la refugiu...

Iar elicopterul SMURD s-a desprins de la sol... nu s-a mai putut face nimic...

Completează Viorel: Cei care şi-au instalat corturile în vecinătatea Refugiului Grind I fac parte dintr-o asociaţie şi au venit până aici (unul dintre ei tocmai din Franţa) pentru a amplasa o troiţă întru memoria şi cinstirea lui Ioan Gavrilă Ogoranu (1923-2006), unul dintre cei mai îndârjiţi luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului.

Satele brănene şi Bucegii, după-amiaza şi-n lumină de-nserat

Ei, dar sunt încă 600 de metri de coborât pâna în satul Peştera de la Grind!

Micile interludii de urcare au atenuat săgeţile din genunchii mei.

La vreo două ore de casă (a fost o CASĂ în cel mai pur sens al cuvântului locul unde am stat două zile, în satul Peştera), ne-am reaprovizionat cu apă de la un izvor – rece şi buuuunăăăă. Şi cu câte un dulce, să ne mai ţină puterile până la final...

Pe mine una mă cam luase o durere de cap (în dreapta) şi o stare urâtă de greaţă – mă temeam să nu fie vreo criză de bilă, că astea-s simptomele...

În fine, cam după izvor starea nasoală a început să pălească spre zero – au ajutat şi discuţiile cu cei patru parteneri de drum şi de... frontale; celălalt grup de 5 a ajuns cu 10-15 minute înaintea noastră.

FĂRĂ VOI...

Mulţumim, Mircea, pentru tot ghidajul!

Ai fost un ghiduş bun şi chiar ne-a plăcut pe unde ne-ai (a)dus...!!! Prietenii ştiu de ce! ☺

Mulţumim, Mari, pentru organizare! Cine ne strânge pe noi toţi laolaltă?

Viorel, calitatea ta de gazdă – atât jos cât şi sus – e demnă de toată lauda!

Dragi colegi de creastă, am reuşit să fim o echipă strălucitoare – la bine şi la greu: Mari, Mădă, Dana, Cornelia, Mihai, Viorel şi soţia lui cea curajoasă (Getuţa), Mircea de Braşov şi Mircea de Satu Mare. Plus moi.

A fost cel mai lung traseu de până acum pentru 80% dintre noi. Probabil că pentru tot atâţia şi cel mai greu.

Dragi colegi, am reuşit! Am cucerit Craiul! (biiineee, o părticică din el... dar să lăsăm modestia ☺)

Pe traseu, (mi-)am tot repetat, ca o mantră, că „e frumos, e o experienţă, dar eu pe aici nu mai vin!”. Ce ziceţi, m-am răzgândit? ☺

La final, Mircea ne-a felicitat: „Dacă aţi ajuns aici, aţi depăşit testul montaniardului”. Ahhh, ce bine mă simt!

BINE DE ŞTIUT pe creastă

☺ Un „drum” pe creastă ţine mult de partea psihică, însoţită de o condiţie fizică pe măsură. Pe munte nu ai voie să te pierzi!

☺ Pe creastă e recomandat să colinzi fără rău de înălţime; dacă există, evită să te uiţi în jos! Şi, foarte important, fără panică!

☺ Un alt lucru de bază este atenţia sporită, în fiecare moment – picioarele şi mâinile trebuie înfipte bine; aici metoda mea 4x4 funcţionează şi fără a mă face de râs. ☺

☺ Atenţie la prize! Verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă! Pe creasta Pietrei Craiului nu există material de sprijin – gen lanţuri/cabluri, scoabe – nici nu ar fi loc...

☺Echipament (pe cel „clasic” nu îl pun la socoteală):

*Bocanci cu talpă rigidă

*Mănuşi speciale, pentru că stâncile mai înţeapă; eu una nu am simţit nevoia de ele, dar fiecare cu sensibilităţile lui

*Eventual cordelină, pentru părţile mai abrupte (verticale)

☺ Calculaţi-vă bine timpul (porniţi cât mai devreme în traseu) – de exemplu, între Refugiul Grind II (în apropiere de La Om) şi Refugiul Funduri (începutul crestei sudice) sunt cel puţin patru ore de mers!

!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – nu există NICIO SURSĂ pe creastă!!!

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺Cruce roşie şi bandă roşie: Sat Peştera (~ 1000 m altitudine) – La Table (Şaua Vlăduşca) (1415 m) 1 oră şi jumătate

☺Cruce albastră: La Table – Poiana (din) Grind 15 minute

☺Triunghi albastru şi bulină roşie: Poiana (din) Grind – Refugiul Funduri – Şaua Funduri (1889 m, ieşire pe creasta sudică Piatra Craiului) aproximativ 3 ore (cu pauze)

☺Bulină roşie: Şaua Funduri – Vârful La Om (Vârful Piscul Baciului, 2238 m) aproximativ 5 ore şi jumătate (cu pauze)

Vârfurile din calea noastră, din Şaua Funduri la Vârful La Om:

*Vârful Funduri (1954 m altitudine – cât Vârful Ciucaş)

*Vârful Pietrei (2098 m altitudine)

*Vârful Lespezi (2111 m altitudine)

*Vârful Umerilor (2209 m altitudine)

*Vârful Grind (2229 m altitudine)

La cât se urcă şi se coboară, diferenţele acestea mici de nivel între culmi se simt cu vârf şi îndesat.

☺Bandă roşie: Vârful La Om (Vârful Piscul Baciului) – Refugiul Grind (1620 m) – întoarcere sat Peştera aproximativ 4 ore

TOTAL: 15 ore (de la ora 7.15 la ora 22.30)

☺ Nu am dat din picioare 15 ore încontinuu – ici-colo ne-am permis o pauză de masă (10 minute) sau de relaxare.

Pentru a vă face şi o idee... mişcată despre creasta sudică a Pietrei Craiului, urmăriţi şi acest clip– Vârful La Om apare la minutul 12:30, iar creasta sudică ţine până la 19:30.

Traseul prezentat este în sens opus celui pe care l-am realizat noi – La Om (Piscul Baciului)

Turele cu prietenii 2015

☺Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)

☺Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)

☺ La Cascada Vânturiş din Munţii Bucegi

☺Omu – Early edition(16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

☺Bucuria de a fi in Ciucas

Alte aventuri în Piatra Craiului:

☺Primul popas în Măgura şi primele drumeţii în Piatra Craiului– iunie 2014

☺Cabana Curmătura, Prăpăstiile Zărneştilor şi satul Măgura(concediu 2014)

☺Drumeţie până în punctul „La Zaplaz”(concediu 2014)

☺Plimbare... fotografică în Măgura şi Peştera(concediu 2014)

☺Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Mihai, Mari, Viorel, Mircea SM, Mădălina şi „Poveştile mele”.

Data: 30 mai 2015

De la Viorel am împrumutat expresia din titlu – Peştera, satul de sub nori.

Mircea numeşte zona „Elveţia României” – doar Masivul Piatra Craiului e mereu aţintit spre localnici...

Sunt 1000 m în altitudine şi ai la dispoziţie un ocean de verde.

În satele Peştera şi Măgura îţi poţi petrece fără probleme un concediu de (cel puţin) cinci zile – în plimbări pe dealuri, în aer curat şi cu mâncare curată, la pensiunile din zonă.

Vă garantez lipsa plictiselii!

Fac o scurtă paranteză, pentru că nu am apucat încă să vă arăt fotografia de la sosirea în Braşov.

Şi dacă tot suntem la capitolul „sosiri”, iată şi primii paşi în satul Peştera, în formulă completă. Mircea îşi începuse deja misiunea de ghid ☺

Recunoaşteţi gardul din poza de la plecarea spre crestele Craiului?

ACUM UN AN...

Prima şi prima dată am văzut din înlănţuirea Peştera-Măgura (aproape că nu bagi de seamă când ieşi dintr-un sat şi când intri în altul) Măgura, tot în weekendul de Rusalii, în 2014.

...şi revin constant, pentru a trăi iar şi iar acelaşi vis de care nu mă mai satur.

Aşadar... că m-am tot plimbat cu vorba: înainte să ne avântăm în creste de Crai, ne-am îndreptat ochii către Majestăţile Sale Bucegii şi Piatra Craiului.

Casele răspândite prin verdele crud al primăverii sunt... hai să nu mă mai avânt în superlative, că n-am sorţi de izbândă pe-aici.

E ca-ntr-o poveste... A fost odată ca niciodată...

Dealuri, deluşoare, cărărui... NATURĂ pură!

Haideţi să (re)ascultăm împreună liniştea naturii! Sunteţi gata?

Jos, puţin în stânga, se întrezăreşte Zărneştiul

Pauză de relaxare şi poză de grup !

La vale cu noi! (de aici e şi fotografia de deschidere)

Din Măgura, înainte s-o apuci prin pădure spre Fântâna lui Botorog, poţi urca (aşa, ca noi) un deeeeluuşor (se aud respiraţiile întretăiate?!) până-n Culmea Măgurii (Şaua Măgurii).

După pantă, Ştefan (Fane Marinaru’) a fost apelat tocmai în Congo de colegii drumeţi – eu eram la repriza de gâfâieli şi nu am putut vorbi.

Creste de Crai... ghici cine le-a „dat gata” în ziua următoare!☺

Ceva mai încolo, ai Zărneştiul la picioare.

Mircea dă startul la suitul pe „Mecetul din Măgura”.

Să ne întoarcem la bază... deşi cineva venise cu ideea să aşteptăm apusul. Nu mai era mult...

Cu 180 de grade, către (din nou) Zărneşti

„Fum” desupra „Mecetului”

Biserica din satul Măgura – Braşov

Nu-ţi vine să te muţi aici?

SCURTĂTURĂ PRIN... LUNGIRE

Am vrut să scăpăm de drumul de maşină (forestier) şi am apucat-o pe nişte dealuri, care se înmulţeau pe măsură ce înaintam – vă sună cunoscut?

Am sărit gărduleţe, ne-au lătrat câinii – de la depărtare sau mai de-aproape. „Mi-a fost mai teamă aici (de câini) decât pe creastă, duminică”, zice Mircea, după cele două experienţe ale noastre din minivacanţa de Rusalii.

Apus peste Bucegi, cu luna veghiind deasupra...

Au fost în TOTAL 7 ore şi jumătate de desfătare, răsfăţ (Mircea ştie! ☺) într-un colţ de natură cum nu găseşti în prea multe locuri din lumea asta.

Poate sună a clişeu, dar e atât de real, încât orice cuvânt se pierde printre atâtea fire de frumuseţe...

Nu-i de mirare că, după atâtea ore de cutreierat şi de respirat aer CURAT, ciorbica şi sarmalele (piroşte, pe „limba” lui Mircea SM) cu care am fost întâmpinaţi au intrat atât de bine... şi atât de repede! Şi prăjuturileeeee!!!

GAZDE DE NOTA 10+ !

Ne-am simţit ca acasă, în cel mai propriu sens al cuvântului, în cele trei zile petrecute în şi în jurul satului Peştera din Braşov.

Sarmalele, ciorbele, salata boeuf, brânza, masa de dimineaţă cu laptele adevărat... acum îmi fac bagajele şi mă întorc!

Amănunte despre acest loc puteţi găsi AICI(Casa Larisa).

Mulţumim, Viorel, pentru legătură!

Vrei să mergi şi la Peştera-Braşov? Cum ajungi la Peştera

Urmaţi drumul Bran-Moieciu de Jos, DN 73 (dinspre Bucureşti/Braşov), apoi faceţi dreapta pe DC 58 şi mergeţi încă 7 kilometri.

Pe partea cu Piteşti – Câmpulung (DN 73) nu mai trebuie să ajungeţi în Bran, faceţi stânga din Moieciu de Jos.

Drumul este asfaltat.

Sunt aproximativ 180 de kilometri din Bucureşti.

BONUS

☺ În satul Peştera puteţi vizita Peştera Liliecilor.

EXTRA

Din Braşov pleacă spre Bucureşti două trenuri particulare. Costă 26 de lei, respectiv 30 de lei. Jumătate în comparaţie cu cât am plătit „la stat” la venire (50 de lei). Condiţii la privat? Ex-ce-len-te!!!

De ce o companie care trebuie să meargă pe profit îşi permite tarifele astea şi CFR-ul normalnu?

Turele cu prietenii 2015

☺ Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)

☺ Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)

☺ La Cascada Vânturiş din Munţii Bucegi

☺ Omu – Early edition(16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

☺ Bucuria de a fi in Ciucas

☺ 15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)

Alte aventuri în Piatra Craiului:

☺ Primul popas în Măgura şi primele drumeţii în Piatra Craiului– iunie 2014

☺ Cabana Curmătura, Prăpăstiile Zărneştilor şi satul Măgura(concediu 2014)

☺ Drumeţie până în punctul „La Zaplaz”(concediu 2014)

☺ Plimbare... fotografică în Măgura şi Peştera(concediu 2014)

☺ Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

☺ 15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)

*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:

☺ Serialul Shameless

☺ Cartea Cerere în călătorie

☺ Filmul Robot & Frank

☺ Parcul Natural Comana,plus articolul secundardedicat unor colibe care au dispărut astăzi

☺ SerialulNurse Jackie

☺ Spectacol şi adrenalină în Valea lui Stan

☺ Mondialele de gimnastică (istoria participărilor româneşti)

☺ Serialele Downton Abbey şi Masters of Sex

☺ Top seriale 2014

☺ Cartea În pădurile Siberiei

☺Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina

☺ Trei comedii clasice - cu Cary Grant şi Katharine Hepburn

☺ La Mogoşoaia, printre anotimpuri

☺ Bucuria de a fi in Ciucas

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Mihai şi Cornelia, Mari, Viorel, Mircea SM şi „poveştile mele”.

Când au trecut 8 ani de când i-am văzut pentru ultima dată pe ecran pe Lorelai, Rory, Luke, Emily, Richard, Sookie, Lane şi toţi ceilalţi care au legătură cu trăsnitul orăşel Stars Hollow?

N-am scris decât sporadic despre unul dintre lucrurile pe care iubesc atât de mult... dar când putea fi mai nimerit?!

Iată: Pentru prima dată după 8 ani, s-a produs reunirea distribuţiei serialului-cult Gilmore Girls/Fetele Gilmore– sâmbătă noapte (6 iunie, 7 iunie 2015 la noi).

Lauren Graham (Lorelai) şi Alexis Bledel (Rory) s-au revăzut oficial o dată, prin 2010, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la debutul Gilmore Girls/Fetele Gilmoreîn SUA.

N-o să pot reda în cuvinte adecvate tot ceea ce a însemnat (şi înseamnă) Gilmore Girls.

Eu una nu l-am văzut ca pe un serial „de fete” (nu e!), ci ca pe unul care explorează RELAŢII – la toate nivelurile: mamă-fiică, pe două planuri; femeie-bărbat; colegi; părinte-copil.

Pentru a surprinde farmecul original, Gilmore Girls trebuie vizionat în original, în engleză.

1!!

☺ Să reamintesc faptul că „Lorelai” a fost rolul vieţii pentru Lauren Graham?

În fiecare weekend, atunci când Acasă difuza Gilmore Girls (în anii 2000), pătrundeam cu totul în universul Gilmore... în jur totul de dilua.

De fapt, Gilmore Girls a fost întâi pe Pro TV, cu titlul „Părinţi şi copii” - ar fi mers mai bine varianta asta de traducere la Parenthood, că tot vorbim de Lauren Graham.

Dacă doriţi să revedeţi...

În ultimii ani am tot revăzut secvenţe din Gilmore Girls, în reprize de 10-15 minute, de luni până vineri. ☺

Am rămas ataşată de Lauren Graham– am scris aici o tonă, luaţi de citiţi. ☺

Am 300.000 de milioane de informaţii despre Gilmore Girls, dar mă abţin. ☺ (ce ziceţi, pot?)

Referinţele din toate domeniile prezente în aproape fiecare propoziţie rostită în Gilmore Girls– de la literatură la politică, trecând prin sport, film şi muzică – necesită o pauză bună de googălit.

Sunt miliardede replici (ironice) pe minut – doar în filmele clasice am mai întâlnit aşa ceva.
Ce mai... Gilmore Girls e un serial deştept!

Dacă ar fi să încadrăm Gilmore Girlsîntr-un gen anume... hmmmm... e complicat!

În primul rând, e comedy-drama (comedie dramatică), are sclipiri de comedie romantică, dar şi de dramă romantică.

☺ Coloana sonoră a serialului poartă semnătura lui Sam Phillips. La-la-la-urile fac toţi banii... dar cel mai mult mi-a rămas melodia pe care Lorelai şi Luke dansează la nunta surorii lui, „Reflecting Light”. Deh, atmosfera...!

ATUNCI ŞI ACUM

Lauren Graham (48 de ani), Lorelai

În serial

Lorelai e unica fiică a lui Richard şi Emily, care au o situaţie materială respectabilă în Hartford, capitala statului Connecticut.

Dornică de libertate, de a ieşi din lumea închisăîn care a fost crescută, răzvrătita şi rebela Lorelai rămâne însărcinată şi naşte la 16 ani. Apoi îşi ia lumea în cap şi fuge, cu tot cu copil, spre... unde se nimereşte.

Se angajează la un han, la munca de jos, şi este luată sub aripa protectoare a proprietarei. Peste ani, Lorelai devine managerul hanului.

Femeia se vede nevoită se se reapropie de părinţi atunci când Rory este admisă la o şcoală particulară de elită şi are nevoie de fonduri. Numai căîmprumutulvine cu o condiţie: cină săptămânală în casa Gilmore-ilor!

Lorelai are o relaţie ca de la soră la soră cu fiica ei, Rory. Tatăl acesteia, Christopher (canadianul David Sutcliffe) apare sporadic în serial.

Cafegioaică de profesie, Lorelai vizitează des localul lui Luke, care „face cea mai bună cafea”. Iar fast food-ul este prietenul ei.

După „Gilmore Girls”

Cel mai important proiect al lui LAUREN GRAHAM a fost serialul Parenthood (cu Ray Romano şi Jason Ritter, printre alţii), încheiat anul acesta, după 6 sezoane încărcate de emoţii care-mai-de-care.

Pe platourile de filmare de la Parenthood, Lauren a început o relaţie sentimentală cu Peter Krause (Six Feet Under); cei doi ţineau legătura ca amici încă din 1995.

Cele două „fiice” ale lui Lauren, Alexis Bledel (Gilmore Girls) şi Mae Whitman (Parenthood)

După Gilmore Girls Lauren a jucat şi în câteva filme - Evan Almighty (2007, cu Steve Carell); Birds of America (2008, cu prietenul Matthew Perry); Flash of Genius(2008, cu Greg Kinnear); The Answer Man/Arlen Faber (2009, cu Jeff Daniels; preferatul meu);It's Kind of a Funny Story(2010, cu Emma Roberts); A Merry Friggin' Christmas(2014, cu Robin Williams).

În privinţa serialelor, în afară de Parenthood, a colaborat cu Matthew Perry la Go Onşi The Odd Couple. A fost, de asemenea, în seria Lisei Kudrow, Web Therapy.

Lauren Graham a debutat de Broadway în 2009, cu celebra piesă Guys and Dolls.

Unde îşi vede personajul acum

„Împreună cu Luke, 100%! Căsătoriţi”.

Alexis Bledel (33 de ani), Rory

În serial

Cuminţica Rory nu a dat niciodată bătăi de cap nimănui.

A avut de ales între două facultăţi de elită (din Ivy League), Harvard şi Yale.

Rory are, pe parcurs, relaţii cu Dean (primul sărut!), nonconformistul Jess şi bogătaşul Logan.

După „Gilmore Girls”

L-a avut şi ea ca partener pe Jason Ritter, într-un proiect eşuat, care nu a mai apucat să fie difuzat: Us & Them (remake după o serie engleză).

Bledel a avut apariţii episodice în ER şi Mad Man, unde şi-a cunoscut viitorul soţ, Vincent Kartheiser.

Dintre filme, de menţionat continuareaThe Sisterhood of the Traveling Pants 2(2008),Post Grad(2009, cu Michael Keaton),Violet & Daisy(2011, cu Saoirse Ronan) şiThe Brass Teapot(2012).

Unde îşi vede personajul acum

„Munceşte din greu în domeniul jurnalisticii”.

Scott Patterson (56 de ani), Luke

În serial

Antisocialul şi morocănosul Luke, proprietarul unui local îndrăgit în Stars Hollow, e un suflet de aur, dacă stai să îl analizezi.

Îndrăgostit încă de la început de Lorelai, priveşte cum aceasta „are ochi pentru oricine, mai puţin pentru el”. Bine, pe faţă nu arată nimic... iar Gilmore Girls nu pune accent pe partea sentimentală... doar prin subtilităţi.

Lorelai şi Luke sunt prieteni la cataramă.

☺ Personajul Luke a fost gândit iniţial să fie... femeie. Bine c-a ieşit aşa... cu condimentul Luke-Lorelai!

După „Gilmore Girls”

A colaborat şi el cu Jason Ritter, la serialul The Event.

Alte seriale în care a făcut parte din distribuţie: Aliens in America, 90210, CSI: Miami.

Cele mai importante apariţii filmografice: în Saw IV, V şi VI

Unde îşi vede personajul acum

„Sunt două scenarii: ori rămâne în Stars Hollow, ori închide localul şi se mută pe malul unui lac, la 40 de mile de oraş, redeschide Luke’s Dinner şi vinde şi materialepentru camping”.

Ce glumeţ e „Luke”! Şi Lorelai??? Lauren Graham intervine prompt: „Are o iubită?”

„Probabil îi dă lui Lorelai lecţii de pescuit – peşti zburători”.

Acuma pe bune, „Luke” a luat-o razna???

Kelly Bishop (71 de ani), Emily

În serial

E mama băţoasăşi conformistă a lui Lorelai, bunica lui Rory.

După „Gilmore Girls”

Seriale: Law & Order: Special Victims Unit, Army Wives, Mercy, The Good Wifeşi Bunheads– creaţia lui Amy Sherman-Palladino, responsabila pentru Gilmore Girls.

Filme: Friends with Kids (2011, cu Kristen Wiig); A Novel Romance(2011).

☺ Kelly Bishop are în spate o vastă carieră teatrală.

Unde îşi vede personajul acum

Bishop spune că nu îşi poate imagina viaţa personajului ei ca văduvă, fără Richard (ceva mai jos despre actorul care l-a interpretat).

Jared Padalecki (33 de ani), Dean

În serial

Nou-sosit în oraş, este primul iubit al lui Rory.

După „Gilmore Girls”

Succesul adevărat a venit pentru Padalecki odată cu serialul Supernatural, ajuns anul acesta la sezonul 11.

☺În Supernatural, fratele lui Jared se numeşte... Dean.

Unde îşi vede personajul acum

„Munceşte din greu la Doose’s Market; în cele din urmă, acesta se transformă în Dean’s Market”.

Matt Czuchry (38 de ani), Logan

În serial

Iniţial prezentat ca băiat de bani gata afemeiat, Logan reuşeşte să îi cucerească inima lui Rory şi să o ceară de soţie, spre finalul serialului.

După „Gilmore Girls”

Serialele Friday Night Lightsşi The Good Wife sunt hiturile sale.

Unde îşi vede personajul acum

„Logan nu ar munci”.

Trei crai pentru Rory (acum): Logan, Dean şi Jess

Milo Ventimiglia (38 de ani), Jess

În serial

E nepotul de soră al lui Luke, plin de probleme, nonconformist. Odată ajuns în Stars Hollow, pune ochii pe Rory, deşi aceasta avea un prieten.

După „Gilmore Girls”

Cel mai cunoscut proiect al lui Milo este seria Heroes (alături de The Bedford Diaries).

Are la activ o serie de producţii cinematografice – printre ele, That's My Boy(2012);Grown Ups 2(2013) şi Grace of Monaco(2014).

Unde îşi vede personajul acum

„Jess e Jess – se depărtează de locurile unde apar prea mulţi oameni”.

Keiko Agena (41 de ani), Lane

În serial

Lane e cea mai bună prietenă a lui Rory, încă din copilărie.

Este baterista trupei Hep Alien, din care a făcut parte iniţial şi Dave (Adam Brody).

După „Gilmore Girls”

A avut scurte apariţii în serialele: „Private Practice”, „ER”, „Castle”, „Dr. House”, „Scandal” şi Shameless.

Unde îşi vede personajul acum

„Ca mamă, Lane vrea să fie Lorelai, însă în sufletul ei este doamna Kim (autoritara mamă a lul Lane). Cântă în continuare cu Hep Alien”.

Liza Weil (38 de ani), Paris

În serial

Paris e sărită de pe fix! Colegă la liceu, apoi la colegiu cu Rory, duce cu aceasta o permanentă luptă... academică.

Cele două devin prietene (cu năbădăi) de-a lungul timpului.

☺ Liza Weil a dat iniţial probe pentru rolul Rory, după care personajul Paris a fost creat special pentru ea.

După „Gilmore Girls”

S-a remarcat în serialele Scandal, Bunheadsşi How to Get Away with Murder.

Unde îşi vede personajul acum

„Paris e fericită cu Doyle şi se susţin reciproc în carieră”.

ABSENŢE DE LA REUNIUNEA „GILMORE GIRLS” 2015

Cele mai notabile sunt Edward Herrmann şi Melissa McCarthy.

Edward Herrmann,Richard

În serial

Susţine financiar casa Gilmore; este soţul lui Emily, tatăl lui Lorelai şi bunicul lui Rory. Suferă două atacuri de cord, în sezonul inaugural, respectiv cel final (7).

Bunicul şi nepoata

„Gilmore Girls” şi multe altele!

La debutul Gilmore Girls, Herrmann era cel mai cunoscut membru al distribuţiei. A fost recompensat cu Emmy pentru serialul The Practice (în 1999), dar mai are patru nominalizări, pentru diferite producţii.

M*A*S*H, Oz, Grey’s Anatomy, 30 Rock, Law & Order, The Good Wife, filmele Richie Rich (1994), The Aviator (2004), The Wolf of Wall Street (2013)... nici nu ştiu unde să mă opresc.

Cu o mare experienţă în teatru, Herrmann a fost vocea multor documentare History Channel.

Prima ştire pe care citit-o pe 1 ianuarie 2015 a fost despre decesul lui Herrmann - 31 decembrie 2014 în America -, la 71 de ani, în urma unui cancer cerebral.

La reuniunea Gilmore Girls de pe 6 iunie 2015 au fost proiectate imagini cu Edward Herrmann, iar nimeni nu şi-a putut reţine lacrimile...

Melissa McCarthy (45 de ani), Sookie

În serial

Sookie cea trăsnită este cea mai bună prietenă a lui Lorelai şi chef-ul hanului.

După „Gilmore Girls”

Cariera lui McCarthy a înflorit după Gilmore Girls, în special în cinematografie: The Heat (2013), St. Vincent (2014), Spy(2015).

În afară de nominalizarea la Oscar pentru Bridemaids (2011), Melissa McCarthy a strâns 6 nominalizări la Emmy– un premiu pentru serialul Mike & Molly.

Nu’ş de ce, mă cam enervează faza asta cu... vedetismul – sunt câţiva actori din Gilmore Girls (nu mă refer strict la Lauren Graham) care ar fi meritat cel puţin o soartă asemănătoare. Asta e...

FILMUL GILMORE GIRLS

De-a lungul anilor, au existat numeroase speculaţii cu privire la realizarea unui film Gilmore Girls, după finalul cam abrupt – şi aici e o întreagă poveste, începând cu plecarea creatoarei Amy Sherman-Palladino după sezonul 6 (penultimul).

Nimeni nu spune nimic oficial, însă ideea există. Mai ales că există „modelul” Veronica Mars– serial încheiat (tot) în 2007, film în 2014.

Sau recentul Anturaj/Entourage.

BONUS

Formaţia lui Lane, Zack şi Brian, Hep Alien, a oferit un spectacol live de 20 de minute, care a inclus cântecul de pe generic, „Where You Lead (I Will Follow)”, compus şi interpretat de Carole King.

Uffff!!! Am zis că o să scriu puţin... şi uite cât a ieşit!

Hai, totuşi, să mai pun câteva „picanterii” despre universul Gilmore... ☺

☺ Cuplul Luke-Lorelai a fost desemnat de revista „TV Guide” în Top 25 al celor mai reuşite din istoria televiziunii.

☺ Melodia de pe generic „Where You Lead (I Will Follow)”, compusă în 1970, a fost interpretată, începând din 1971, şi de Barbra Streisand.

☺ Pentru rolul din serial, Lauren Graham (Lorelai) a fost nominalizată, în 2002, la Globul de Aur, la categoria Dramă, dar nu a primit niciodată o nominalizare la Emmy.

☺ Orăşelul în care se desfăşoară acţiunea, Stars Hollow, nu există în realitate. Creatoarea seriei, Amy Sherman, a fost inspirată pentru Stars Hollow de Washington Depot, unde ea a făcut o excursie, într-o toamnă. Atunci, Amy a schiţat câteva replici, care apar în episodul-pilot.

☺Serialul a avut o serie de invitaţi de onoare. Printre aceştia, fostul Secretar de StatMadeleine Albright, compozitorul, cântăreţul şi actorul Paul Anka, scriitorul Norman Mailer, reporterul Christiane Amanpour.

Citiţi AICIun articol despre 10 episoade (momente) care să vă facă dependenţi de Gilmore Girls!

Materiale care au legătură directă cu „Gilmore Girls”:

☺Povestea serialelor

☺Top seriale 2013

☺Top seriale 2014

☺Pledoarie pentru Paretnhood (Numai tată să nu fii!)

☺Parenthood, Gilmore Girls şi Six Feet Under

☺Someday, Someday, Maybe. Succesul ca scriitoare al lui Lauren Graham. Nimic nu e întâmplător...

FOTO DESCHIDERE (de la stânga la dreapta): Creatoarea „Gilmore Girls”, Amy Sherman-Palladino, Jared Padalecki (Dean), Kelly Bishop (Emily), Alexis Bledel (Rory), Lauren Graham (Lorelai) şi Scott Patterson (Luke).

La CARMENgăsiţi alte recomandări.

Data: 13 iunie 2015

Traseu:

*Bran-Poarta – Şaua La Poliţe – Valea Gaura (Cascada Moara Dracului) – Cabana Omu

Partea transilvăneană a Bucegilor ne-a tentat, la mijloc de iunie, cu două dintre cele mai frumoase, impresionante (şi dificile) trasee ale acestor munţi.

Trasee sălbatice, cu ziduri de calcar modelate maiestuos de natură, cu poteci împodobite cu flori.

Raiul la el acasă? Daaaaa!!!

Am ajuns într-un Paradis în care minutele, orele de fapt, au trecut neştiute.

Vorbim despre Valea Gaura (la urcare) şi Valea Clincea (la coborâre) – dacă nu le-aş fi văzut cu ochii mei, aş fi zis că cineva s-a apucat să zămislească o poveste... în Photoshop.

Povestea noastră sună cam aşa:

Două secunde de mers, pauză pentru 20 de fotografii.

Timpii de pe indicatoare s-au dilatat teribil din astă pricină... din popasurile pentru taifasuri (a se citi „tras sufletul”), ceva mâncare...

Pe munte nu e concurs– şi cu asta am încheiat „discuţia” pentru toţi cârcotaşii.

...Şi când te gândeşti că am ezitat să iau parte la o nouă întrunire de grup focalizându-mă pe condiţiile de cazare de la Cabana Omu!

De la o mână de oameni (4-5) cu puţine zile înainte de plecare, cu un singur reprezentant al genului masculin (da, Ionuţ şi Vali la un loc, tu!), ne-am strâns 10, dintre care 6 bărbaţi. ☺

Gabi a fost de data aceasta „omul cu surpriza”.

În Ciucaş l-am avut pe Arpi, în Crai a fost Viorel (omul-surpriză-gazdă), acum Gabi ni s-a alăturat fără ca majoritatea să avem habar ce ni se pregăteşte lângă Castelul Bran.

Traseul nu-l explorase nici el, care bateBucegii de ani şi ani.

Gabi, vezi ce bine e să mergi cu noi? Unde mai auzi tu în stânga şi-n dreapta şi-n dreapta şi-n stânga, pe rând, la fiecare două minute: Îţi place pe unde te-am adus? (Arpi, dacă ceri drepturi de autor, te îmbogăţeşti!)

Şi de data asta, tot Mircea, la fel ca în Piatra Craiului, cunoştea traseul din proprie experienţă.

Şi de data asta, am avut parte de o tură planificată EXCELENT! Mulţumim, Mari!

Patru mijloace de transport până la potecă

Şapte dintre noi ne-am dat întâlnire cu noaptea-n cap în Gara de Nord a Bucureştiului. Din Braşov, autobuzul 23 ne-a dus la autogară - reunire cu Mircea şi Viorel -, de unde o cursă de juma’ de oră ne-a transportat până în Bran.

Cât a costat biletul/persoană pe ruta Braşov - Bran

☺ 6 lei la dus;

☺ 7 lei la întoarcere.

(erau companii şi rute diferite până în Bran)

Ultimul mijloc de transport înainte de a ne folosi exclusiv de membrele superioare a fost reprezentat de maşina lui Gabi şi de două taxiuri, până la Bran-Poarta, în apropierea pârtiei Zănoaga.

Aşa, cu „maşina la munte”, am scutit din timp vreo oră. Ne-am scutit şi de o porţie bună de soare direct în creştete, pe un drum forestier anost.

TRASEUL BRAN – CABANA OMU

La drum, trupă!

Din Poarta, se intră în pădure, se iese din pădure în poieniţe, în urcuş şi mai lin, şi mai furios.

Şaua La Poliţe (1623 m altitudine) ne aşteaptă!

Dragi zâmbăreţi, vedeţi voi norii urâţi de deasupra? Auziţi tunetele? Ştiţi că trebuie să escaladaţi stâncile din jur, apoi altele, până la 2500 de metri, încă 900 pe verticală? Şi tot vă arde de hi-hi-ha?

Bine, fie, sunteţi la munte, aveţi voie!

...Şi o porţiune sănătoasă de coborâre. Adică, noi ce am făcut până acum, ne-am chinuit degeaba?! Coborâm TOT ce am urcat???

85 de metri mai jos în altitudine – ăsta e oficialul.

CASCADA MOARA DRACULUI – INTRAREA ÎN VALEA GAURA

☺ Găsiţi Cascada Moara Dracului dacă deviaţi 130 de metri din traseul de cruce roşie Bran – Omu, la începutul Văii Gaura, la 1575 de metri altitudine.

Aproximativ 20 metri cade apa în înălţime aici.

Suntem la jumătatea traseului dintre Bran şi Omu.

☺ O cascadă cu aceeaşi denumire, Moara Dracului, se găseşte în Munţii Apuseni.

VALEA GAURA este cea mai mare vale (glaciară) din Munţii Bucegi.

Da, românii sunt inventivi când vine vorba de denumiri – dacă e să te dai pe licenţe, asocierea dintre „arta naturii” şi „gaură” sună groaznic.

Dar Valea Gaura este unul dintre cele mai pline de farmec locuri prin care am trecut în ţărişoara noastră!

☺ Apropo, de Tăul fără fund de la Băgău aţi auzit?

Ne-au trecut pe la urechi tunete serioase şi am privit descărcări electrice. Nu mai scăpăm de ploaie...!

La fel ca în Piatra Craiului, ni se pregătea înaintarea pe pietre ude.

...de unde a apărut seninul? Acu’ două minute eram cu pelerinele pregătite!

Mai urcăm un nivel din Valea Gaura, deasupra Cascadei Moara Dracului.

Surpriză! Întâlnire „ne”aşteptată (ca să îl citez pe Deni) cu grupul de la Amicii Salvamont Braşov, alături de care am drumeţit la Cascada Vânturiş.

Putea să lipsească o fotografie de grup?!

Camde aici vine apa; în spate, se întrezăreşte un mini-canion

Colţii Gaurei sunt... de lăsat cu gura căscată...

Dacă nu am zis pe traseu de o sută de ori (cel puţin!) „Ce frumoooos!”, lin ca sunetele de viori, n-am zis niciodată...

Sus! Tot mai sus!

Amestecul de flori, scăldate în soare, e încântător – de la albastrul inconfundabil al genţianelor la galbenul variat al atâtor specii, cărora nu le cunosc denumirea...

Limba de zăpadă (luuungăăă) a fost opusul încântării - m-am tot clătinat la instabilitatea-i.

Cine, oare, e gata să bage în funcţiune 4X4? Ghici ciupercă...

Unii se simt excelent! E răcoare, ce-i drept...

Imediat, se ajunge în ultima căldare a Văii Gaura. Am mai folosit „superb” până aici? Atunci, SUPERB să fie!

Munţii României, încolonaţi pentru spectacolul din Valea Gaura

Indicatoarele te derutează la un moment dat – acum mai sunt 3 ore până la Omu, peste juma’ de oră – iar 3. După care ajungi la două jumate, după o oră de mers. Apoi, dacă ai „noroc”, timpii scad brusc la o oră, deşi n-a trecut ora aia şi jumătate.

Nu se întâmplă de multe ori; dar, când eşti de şase-şapte ore pe un traseu, îţi vine să îţi iei câmpii pe câmpii albastre!!!

CÂT MAI E DE URCAT???

☺ În Piatra Craiului am mers 15 ore, din Peştera până pe creastă şi înapoi, cu grad sporit de periculozitate, dar cu mai mici diferenţe de altitudine, acum au fost „doar” 10 ore – însă în URCARE CONTINUĂ.

Ne abatem 5 minute în stânga poteci spre Cabana Omu, pentru a siluetele Hornurilor Mălăieştilor şi Cabana Mălăieşti.

Mmmmhîîîî… de acolo venim... dar pe alt marcaj

Uite-atâtica mai e până la Cabana Omu... da’ mai putem?!

E aproape ora 21.00, suntem plecaţi de aproape 10 ore, unii dintre noi treziţi la 4 dimineaţa să prindem trenul de Braşov.

Hai odată, cabană (o vedeţi în dreapta, foto 2?), apropie-te!!! Un pic mai mult... de ce te muţi mai încolo?... tot ajungem noi la tine... că nu ne lăsăm...! Înc-un pas... ce zici... rămâi de data asta pe loc?! Hai, că nu-i aşa greu... Nu zău?! Cine mai are chef de-o plimbare pe platou după toate suişurile în lanţ de azi?

Uffff... cât de puţin mai e...!

Ziua aceasta de vis nu avea cum să se încheie decât cu un apus de legendă.

În stânga, Vârful Scara

Am rămas până la sfârşit, în mijlocul potecii, hipnotizată, până când soarele s-a scufundat încetişor în marea cenuşie, lăsând pe fundal un tablou (stră)lucitor de galben, portocaliu şi roşu aproape ireale.

Gabi, Viorel şi, mai departe, Mari declanşau aparatele la foc automat.

Cum am păcălit căldura ☺

Auzim că la noi acasă, în Bucureşti şi Braşov, canicula a dat peste cap termometrele. Din Satu Mare, Mircea ne raportează că şi la ei a fost prăpăd.

Uraaa! Noi am scăpat! Mmm, ce-i aia caniculă la 2500 de metri?! Să mai punem un polar pe noi aici! ☺

Curând, s-a lăsat întunericul. Supa de la cabană se odihnea în stomacurile noastre, iar afară (friiiiig!) am văzut un milion de stele - luciri pe smoală.

CONDIŢIILE de la CABANA OMU

☺ Nu există apă şi nici electricitate – lanternele sunt de bază! În sala de mese a fost lumină până când ne-am dus noi la culcare, pe la miezul nopţii.

☺ În camera în care am dormit a fost cald; soba şi-a făcut datoria.

☺ Cabana Omu este închisă pe timp de iarnă - se redeschide la începutul lunii mai.

Somnul în noaptea de 13 spre 14 iunie mi-a fost varză.

Cu o noapte înainte, m-a luat Moş Ene pe sus pentru vreo două ore. Acum, am aţipit câte 5 minute pe oră. Maximum 5 minute...

Am monitorizat activitatea celor 5 colegi de cameră. Unii cu sforăituri, alţii cu treziri pe la ora 4...

(Mulţumesc, Gabi! ☺)

TARIFE cazare CABANA OMU

*Cameră la comun (prici): 30 de lei/noapte de persoană

*Cameră la mansardă/pod: 30 de lei/noapte de persoană

*Cameră cu 2 sau 4 paturi: 35 de lei/noapte de persoană

Pentru actualizarea informaţiilor luaţi legătura cu recepţia, la numărul de telefon 0744.567.290.

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Cruce roşie: Bran-Poarta (~800 m altitudine) – Şaua La Poliţe (1623 m) 2 ore şi jumătate – Valea Gaura, Cascada Moara Dracului (1575 m) aproximativ1 oră şi jumătate – Cabana Omu (2507 m) aproximativ5 ore

TOTAL: 10 ore, cu pauze; cele mai îndelungate popasuri le-am consemnat lângă Cascada Moara Dracului, în Valea Gaura (căldarea inferioară şi superioară) şi în apropiere de Cabana Omu, pentru APUS – de aici diferenţa de o oră la calcule ☺

☺ Oficial, pe indicatoare sunt trecute 6-7 ore.

☺ Din satul Şimon se ajunge mai repede decât prin Bran-Poarta în Valea Gaura (Cascada Moara Dracului).

!!! ATENŢIE: Anumite porţiuni ale traseului Bran – Omu prin Valea Gaura sunt dificile (există şi o zonă dotată cu lanţuri), iar tot drumul în sine presupune rezistenţă fizică, deoarece veţi întâlni destule urcuşuri pieptiş, de-a lungul celor peste 6 ore de escaladări.

Mai avem nevoie de tine, Vali-Ionuţ!!!

!!! ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – în afara Cascadei Moara Dracului, nu există NICIO SURSĂ importantă pe trasee!!! Dacă aveţi noroc, veţi întâlni un izvoraş nesecat.

!!! ATENŢIE !!! Valea Gaura este un loc sălbatic – atenţie la urşi dacă mergeţi în grup restrâns!

Dacă vă face plăcere, citiţi şi alte aventuri din zona Bucegilor şi Bran:

☺ Omu – Early edition(luna mai)

☺ De la Omu cu grindina după noi(traseu Peştera – Omu – Babele)

☺ La Cascada Vânturiş

☺ Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari(plus un drum până la Cruce)

☺ Bucegi X 3 - Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare

☺ Planuri măreţe pentru o vreme naşpa(spre Mălăieşti)

☺ Cota 2000 – Cum mi-am făcut faţa franjuri

☺ Trei zile cu bunica pe la Cote, Bâlea Lac, Paltiniş şi Sibiu pe fugă(Cascada Urlătoarea)

IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)

☺ Babele – Piatra Arsă – Valea Obârşia Ialomiţei – Cota 1400

☺ Babele – Padina – spre Şaua Bătrâna – Lacul Bolboci – Lacul Scropoasa – Cascada 7 Izvoare

ZONA BRAN

☺ Satul Măgura - România cea pitorească

☺ Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

☺ Pestera – satul de sub nori. Si Magura!

☺ Culoarul Rucar-Bran in magia zapezii

☺ Bran. Castelul Bran

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Gabi, „Poveştile mele”, Mari, Mădălina, Viorel şi Vali.

Data: 14 iunie 2015

Traseu:

*Cabana Omu – Vârful Scara – Hornul Ţigăneşti – Culmea Ţigăneşti – Valea Clincea – Bran

Omu’ urcă până la Omu, dar tre’ să mai şi coboare, nu?

*Povestea primei zile, în Valea Gaura, o găsiţi AICI.

DUMINICĂ DIMINEAŢA am păşit afară din Cabana Omu într-o splendoare de vreme, „aproape” de mânecă scurtă – doar vântul (nici prea-prea, nici foarte-foarte) sufla şi mai împiedica lăsarea la vatră a mânecilor lungi.

Ia uite cu ce se ocupă Gabi dis-de-dimineaţă...

Doar nu credeţi că omuleţul de zăpadă s-a teleportat aici direct din iarnă...

Din alt unghi, cu tot cu Coştila

Observaţi cabana (şi staţia meteo de la Omu) în stânga?

Şi, ca să nu stea degeaba (ca tot Omu’), Gabi şi-a mai... repartizat o misiune, în care şi l-a luat pe Viorel coechipier de nădejde: să ridice pe catarg (stâlpul indicator de lângă Cabana Omu) drapelul României.

Making of – instalarea cadrului de la fotografia de deschidere

Misiune îndeplinită!

Steagul lui Gabi a fost lăsat în apropierea Cabanei Omu. Să îmi trimiteţi fotografii dacă vă pozaţi cu el!

La câteva minute de Cabana Omu se află Vârful Bucura sau Vârful Ocolit, al doilea ca altitudine din Bucegi, la 2503 m, despre care unii cred că e „un centru energetic în care se petrec fenomene bizare”.

Fiecare cu credinţele lui bizare... zic.

Eu nu am urcat pe Bucura – îmi picau ochii după noaptea ce tocmai s-a încheiat. Dar au făcut-o câţiva dintre colegii mei de drum(eţie).

Aici e Viorel.

Cu amintirea Văii Gauraîncă super-vie după o noapte de (ne)somn - nu mai zic nimic, G şi I-V, M şi ceilalţi ☺ - ne-am urnit târziu, pe la 9.45. Muuulte poze, ceva taclale, ceva din farmecul peisajului şi al înălţimii ne-au furat pe acolo...

„Meditaţie” la cabană

Prima parte a COBORÂRIIde la Omu este traseu comun cu cel de ieri; se despart cam în locul de unde am admirat apusul MINUNAT aseară, la trecerea de Vârful Scara (2422 m altitudine).

Privelişte asupra Văii Mălăieşti şi Cabanei Mălăieşti, în depărtare; mai aproape sunt Hornurile Mălăieştilor.

Noi mergem pe partea cealaltă, Clincea

Urât tre’ să fie pe aici, mai ales la coborâre, îmi zic după ce ignorăm cablurile/lanţurile. Ura! Am scăpat de lanţuri!!!

Ţi-ai găsit! Oamenii au ocolit bucăţica doar ca să mai prindă nişte imagini... naturale.

Ceeeee??? Pe acolo o luăm? Da’ de ce? (închipuiţi-vă că aici e un semn cu un omuleţ jelind amarnic ☺)

În primul rând, e grohotiş. Pentru majoritatea, e floare la ureche faţă de creasta Pietrei Craiului. Pentru mine, care am nevoie de stabilitate (nu numai pe munte ☺), mini-traseul prin Hornul Ţigăneşti a fost mai nesigur decât Craiul. Fiecare cu damblalele lui.

Tare-mi place mie să cobor pe pietricele care fug de sub picioare... şi simt cum se formează febra musculară...

La coborâre lanţurile mă ajută mult prea puţin. Mă mişc în ritm de melc bolnav şi întreb cam des: „Mai e mult aşa?”.

Hai, că pe-aici nu-i aşa rău!

...şi nici peisajul nu-i de lepădat!

Ia priviţi împărăţie! Totul e ok, mergeţi mai departe...!

Pauză!

Turnurile Ţigăneşti

Rozul din dreapta e de la rododendron!

Următorul obiectiv: Lacurile Ţigăneşti– date am găsit doar despre Lacul Ţigăneşti 1, cel mai mare. Este singurul lac natural din Munţi Bucegi, fiind situat la 2050 de metri altitudine. Este format în urma topirii zăpezilor – lac de nivaţie.

Lăsăm în urmă şi refugiul din Şaua (Culmea) Ţigăneşti şi începem coborârea pe Valea Clincea.

Domnii de la Meteo anunţă ploaie pentru azi, la ora 14. Ne-ar prinde fix în traseu.

Tună ceva, dar pare departe. Cerul e senin, nici vorbă de întunecimea de ieri. Ce-i drept, dacă te uiţi împrejur, în anumite zone chiar plouă...

Supeeeerrr peisaje!

Colo jos, în vale, e Branul; maaaamăăă, cât mai e!

Bine-aţi venit în regatul meu!

„Goliatul de Bucegi”

Prin pădure se mai merge în jur de 3 ore.

Pădure-pădure, dar mult abrupt – numai pe stânci am eu probleme; genunchii noştri au protestat un pic... mai mult.

Ce-ar fi fost dacă am fi urcat pe aici ieri?, ne-am tot întrebat.

Traseul bandă roşie Omu – Bran iese la pârtia de schi Zănoaga (Bran-Poartă).

De acolo, ori apelaţi la un taxi până în centrul Branului, ori o luaţi la sănătoasa prin monotonia drumului – vreo oră şi mai bine, dacă vă mai arde. Sau nu vă ard tălpile.

☺ Ce-am constatat eu în astea două zile (e o constatare proprie şi personală, luaţi-o ca atare): anumite porţiuni din traseele prin Gaura şi Ţigăneşti-Clincea seamănă cu ceea ce anul trecut se anunţa sperietoarea Jepii Mici.

Oriunde ai fi, ai grijă unde pui piciorul când mergi! Muntele cere atenţie continuă!

Şi ceva pregătire înainte de a porni la drum... şi un echipament adecvat!

LA FINAL...

În Bran, oamenii s-au răcorit cu bere rece (excepţie eu ☺).

Mari şi Mihai au rămas în Bran, pentru o mică porţie de relaxare.

La întoarcere, cei rămaşi am repetat traseul de sâmbătă 13 iunie.

A fost mai înghesuială în autocarul Bran – Braşov ca la venire; am stat în picioaremajoritatea drumului – care tălpi ne omorau pe toţi de durere, de la coborâtul celor multe dealuri.

Cât a costat biletul/persoană pe ruta Braşov - Bran

☺ 6 lei la dus;

☺ 7 lei la întoarcere.

(erau companii şi rute diferite până în Bran)

La doi paşi de Gara Braşov, ne-a apărut în cale (întâmplător) Ovidiu, pe care l-am cunoscut întura din Ciucaş.

Palpitant până la final !

Fiindcă am cumpărat bilete la un tren care avea peste 60 de minute întârziere, ne-am întins la un pahar de vorbă.

Inclusiv, telefonic, cu Mircea SM.

Stăm noi ce stăm la masă – cu vedere la peron... când în gară intră vijelios o garnitură, care are scris pe vagoane „Gara de Nord”. Aaaa... staiii... ce... cuuummmm???

De fapt, nu sta, aleargă! Să vezi sprint prin pasaj, să vezi căutarea vagonului – numărul 20, nimeni nu auzise de el... că doar trenul nu avea în componenţă atâtea vagoane!

Ne-am urcat repede, la nimereală, de teamă să nu plece trenul. Nu mai ştiu cine ne-a dat indicaţiile preţioase, în tren, cu minunatul şi unicul vagon 20. Ia-te că acesta tocmai fusese adăugat la tren, taman în Braşov!

☺ Trenul nostru a ajuns mai repede decât anunţase întârzierea!

***

Simt că se rupe ceva în mine nu e o simplă expresie atunci când trebuie să ne spunem „la revedere” – în gară, lângă maşini, în faţa cabanei... Efectiv, mă străpunge ceva la despărţire.

La munte, ne detaşăm cu toţii de viaţa reală, de ceea ce ne aşteaptă peste câteva ore, de rutina zilnică.

Aerul tare, verdele nesfârşit, pereţi de stâncă sculptaţi de natura atât de darnică... pentru cine ştie să o aprecieze.

Ce simţim noi la munte? Am mai scris AICI(Bucegii iarna), AICI(Padina) şi AICI(Ciucaş!!!).

Pe fond de Bucşoiu

La munte, eu uit de singurătate, de mici-mari deprimări, de timiditate şi alte alea - sunt cea mai volubilă şi mai veselă persoană! (sau aşa cred...)

Da, e din cauza muntelui, a atmosferei excepţionale din acest grup, a oamenilor excepţionali pe care am avut NOROCUL să îi întâlnesc!

...şi e spiritul acela minunat de FAMILIE, pe care nu am avut ocazia să îl experimentez prea des în viaţa asta – poate de aceea m-am uitat cu atâta plăcere la Parenthood.

(Da, ştiu, cam multe d-astea „extraordinar”, „minunat”, „plăcere”... însă astea-s senzaţiile şi nu mă ascund după cuvinte).

Am fost şi singură pe munte, şi cu domnul coleg de apartament... dar în grupul acesta sentimentul muntelui e cel mai intens.

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Bandă roşie: Cabana Omu (2507 m altitudine) – Vârful Scara (2422 m)– Refugiul (din Şaua) Ţigăneşti (2178 m) 2 ore– Valea Clincea – Bran

TOTAL: 7 ore, cu pauze

!!! ATENŢIE !!! Culmea Ţigăneşti/Valea Clincea este un loc sălbatic – atenţie la urşi dacă mergeţi în grup restrâns!

Turele cu prietenii 2015

☺ Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)

☺ Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie,ninsoare, SOARE si PRIETENIE(Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)

☺ La Cascada Vânturiş din Munţii Bucegi

☺ Omu – Early edition(16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

☺ Bucuria de a fi in Ciucas

☺ 15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)

☺ Pestera – satul de sub nori. Si Magura!

☺ Raiul la el acasa: Valea Gaura (traseul Bran – Omu)

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Gabi şi Mari.

Data: 7 iunie 2015

La fel ca domeniul Mogoşoaia, şi Grădina Botanică din Bucureşti reprezintă o alternativă la parcurile bucureştene binecunoscute – despre Parcul Circului, Parcul Cişmigiu, Parcul Herăstrău, IOR („Alexandru Ioan Cuza”) şi, bineînţeles, Parcul Tineretului, am scris de câteva ori aici, pe blog (link-uri către TOATE materialele găsiţi mai jos).

În Grădina Botanică din Bucureşti vă aşteaptă alei înţesate cu flori, un lac, VERDE, verde şi iar verde! Mai aveţi nevoie de ceva pentru relaxare?

Păi... mda... doar prezentaţi-vă la poartă... şi intraţi!

Nu-mi plac florile în glastre, nici chiar în ghiveci. Adică florile rupte – în oricâte aranjamente spectaculoase mi le-ai prezenta.

Sunt o specie rarăşi mă întristează când cineva îmi oferă flori. Dincolo de gestul frumos, ştiu că nu mai au mult de trăit...

Da, du-mă la muuuunteeee, pe un câmp, într-o grădină, arată-mi-le la ele acasă...!

În NATURĂ florile sunt la ele acasă, o splendoare!!!

Ce am văzut zilele trecute în Valea Gauraşi pe Ţigăneşti-Clincea, în traseele de la Bran la Omu, respectiv de la Omu în Bran... ahhhh... acolo m-aş muta... în parfumul florilor... în zăpăceala aceea de culori... în sălbăticia stâncilor...

Gata cu visarea, să revenim cu picioarele... la şes.

☺ Denumirea completă a Grădinii Botanice din Bucureşti este Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București.

A fost înfiinţată în 1860, lângă Facultatea de Medicină, de medicul şi farmacistul Carol Davila (1828-1884), în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza(1820-1873; ani de domnie 1859-1866).

În 1884, Grădina Botanică Bucureşti a fost mutată în spațiul actual de medicul şi botanistul Dimitrie Brândză (1846-1885) şi de arhitectul peisagist belgian Louis Fuchs.

☺ Grădina Botanică Bucureşti a fost inaugurată în 1891.

☺ În Primul Război Mondial, Grădina Botanică Bucureşti a fost folosită de trupele de ocupație germane şi avariată, iar în alDoilea Război Mondial a suferit din cauza bombardamentelor.

☺ Cele de 17,5 hectare ale Grădinii Botanice din Bucureşti găzduiesc peste 10.000 specii de plante.

TRANDAFIRII

Nu ocupă cea mai mare suprafaţă a Grădinii Botanice, însă când ajungi la ei...

DE TOATE PENTRU TOŢI

LACUL

CU OCHII PE SUS

PRIN PARC...

Căsuţa şi panoul din PET-uri

Vrei să mergi şi la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti?

ADRESA: Şoseaua Cotroceni nr. 32

TELEFON: 021 410 91 39

Mijloace de transport până la Grădina Botanică Bucureşti – staţia se numeşte chiar aşa:

*Troleibuze: 61, 62, 69, 90, 91, 93, 96

*Autobuze: 236, 336

TARIFE şi program Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti

☺ Taxa vizitare spaţii exterioare: 5 lei/adult

*cu reducere pentru pensionari, elevi şi studenţi: 2 lei

☺ Taxa vizitare Muzeul Botanic: 2 lei/adult

*cu reducere pentru pensionari, elevi şi studenţi: 1 leu

☺ Taxa vizitare sere: 2 lei/adult

*cu reducere pentru pensionari, elevi şi studenţi: 1 leu

Programul de vizitare a Grădinii Botanice Bucureşti este:

Spaţii exterioare

☺ 8-20 (1 aprilie – 31 octombrie) zilnic

☺ 9-17 (1 noiembrie – 31 martie) zilnic

Muzeul Botanic

☺ 10-15 (luni, marţi, miercuri, joi)

☺ 9-13 (sâmbătă şi duminică)

Sere şi Pavilionul Pădurea Tropicală

☺ 9-13 (marţi, joi, sâmbătă, duminică)

Când am fost noi, serele erau în renovare; nu se puteau vizita decât anumite compartimente. Bine, noi am ajuns după ora 16...

Articole pe blog despre parcurile bucureştene

- le găsiţi pe toate şi în secţiuneaDespre SPORT şi altele:

☺ Cum am ratat o alergare, dar am câştigat o plimbare de neuitat

☺ Cum a fost de Paşte în Parcul Tineretului ☺ Şi puţin în Herăstrău

☺ Parcul Tineretului -Şoc şi groază la alergare!

☺ Lacul Cişmigiu – Cu barca după ora 20

☺ Alergare în Parcul Tineretului versus alergare în Parcul IOR

☺ Parcul Tineretului -Natura ca medicament

☺ Parcul Tineretului în prima zi de iarnă

☺Parcul Tineretului la săniuş şi la apus – început de ianuarie 2015

☺ Tura de iarnă în Herăstrău

☺ Culorile primaverii în Parcul Tineretului si Parcul Circului din Bucuresti

PLUS

☺ Recomandarea lunii iulie – VERDE de Comana

☺ Articol dedicat unor colibe care au dispărut astăzi

☺ La Mogosoaia, printre anotimpuri

Mai sunt fotografii... daţi foaia ☺

Ideea „Miercurea fără cuvinte” îi aparţine lui CARMEN.

Articole pe blog despre parcurile bucureştene

☺ Cum am ratat o alergare, dar am câştigat o plimbare de neuitat

☺ Cum a fost de Paşte în Parcul Tineretului ☺ Şi puţin în Herăstrău

☺ Parcul Tineretului -Şoc şi groază la alergare!

☺ Lacul Cişmigiu – Cu barca după ora 20

☺ Alergare în Parcul Tineretului versus alergare în Parcul IOR

☺ Parcul Tineretului -Natura ca medicament

☺ Parcul Tineretului în prima zi de iarnă

☺Parcul Tineretului la săniuş şi la apus – început de ianuarie 2015

☺ Tura de iarnă în Herăstrău

☺ Culorile primaverii în Parcul Tineretului si Parcul Circului din Bucuresti

☺ Prin Gradina Botanica din Bucuresti

Poezia „Dacă...” deschide o carte pe care o citesc în prezent.

Am savurat fiecare rând, de câteva ori, înainte de a intra în miezul acţiunii.

„Dacă...” m-a impresionat teribil în adolescenţă. Azi am regăsit-o!

Sunt ca un copil, zburd de fericire; am reîntâlnit un PRIETEN. Gustul de atunci e mai intens azi, după mai bine de 20 de ani.

Pur şi simplu, mă pierd printre versuri şi suspinîn faţa perfecţiunii.

Nu sunt o devoratoare de poezie, dimpotrivă.

Din punctul meu de vedere, „If—” („Dacă...”) reprezintă una dintre cele mai frumoase creaţii de pe acest Pământ.

Recitind poezia, mi se pare exact... opusul lumii actuale, a OAMENILOR din societatea actuală.

Lumea de azi nu mai are răbdare să fie OM.

„De poţi să nu-ţi pierzi capul când toţi din jurul tău

Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ți ție vină;

De poți, atunci când toți te cred nedemn și rău,

Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în tine;

De poți s-aștepți oricât, fără să-ți pierzi răbdarea;

De rabzi să fii mințit fără ca tu să minți;

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea

Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminți;

De poți visa, dar fără să te robești visării;

De poți gândi, dar fără să-ți faci din asta țel;

De poți să nu cazi pradă nicicând disperării

Succesul și dezastrul primindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,

Răstălmăcit de oameni, ciuntit și prefăcut;

De poți risca pe-o carte întreaga ta avere

Și tot ce-ai strâns o viață să pierzi într-un minut

Și-atunci, fără a scoate o vorbă de durere

Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;

Și dacă corpul tău, uzat și obosit,

Îl vei putea forța să-ți mai slujească încă;

Numai cu străjnicia voinței tale, astfel

Să steie peste vremuri așa cum stă o stâncă;

De poți vorbi mulțimii fără să minți, și dacă

Te poți plimba cu regii făr-a te îngîmfa;

De nici amicii, nici dușmanii nu pot vreun rău să-ți facă,

Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;

Și dacă poți să umpli minuta călătoare,

Să nu pierzi nici o filă din al vieții tom,

Al tău va fi pământul cu tot ce e sub soare

Și ceea ce-i mai mult: vei fi OM, copilul meu!”

VARIANTA ÎN ORIGINAL

„If you can keep your head when all about you

Are losing theirs and blaming it on you;

If you can trust yourself when all men doubt you,

But make allowance for their doubting too;

If you can wait and not be tired by waiting,

Or, being lied about, don't deal in lies,

Or being hated don't give way to hating,

And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream... and not make dreams your master;

If you can think... and not make thoughts your aim,

If you can meet with Triumph and Disaster

And treat those two impostors just the same;

If you can bear to hear the truth you've spoken

Twisted by knaves to make a trap for fools,

Or watch the things you gave your life to, broken,

And stoop and build'em up with worn-out tools;

If you can make one heap of all your winnings

And risk it on one turn of pitch-and-toss,

And lose, and start again at your beginnings,

And never breathe a word about your loss;

If you can force your heart and nerve and sinew

To serve your turn long after they are gone,

And so hold on when there is nothing in you

Except the Will which says to them: "Hold on!"

If you can talk with crowds and keep your virtue,

Or walk with Kings---nor lose the common touch,

If neither foes nor loving friends can hurt you,

If all men count with you, but none too much;

If you can fill the unforgiving minute

With sixty seconds' worth of distance run,

Yours is the Earth and everything that's in it,

And... which is more... you'll be a Man, my son!”

AUTORUL RUDYARD KIPLING

Da, Rudyard Kipling e omul cu „Cartea junglei”, în original „The Jungle Book” (1894).

☺ Joseph Rudyard Kipling (1865-1936), pe numele întreg, s-a născut în Bombay, India - pe când această ţară se afla încă sub stăpânire britanică.

Părinţii lui Rudyard Kipling s-au cunoscut, în 1863, pe malul Lacului Rudyard din Staffordshire, Anglia. De aici prenumele...

☺ Rudyard Kipling a scris nuvele, romane, literatură pentru copii, literatură de călătorie, poezii, dar a abordat şi genul science fiction.

De asemenea, Kipling a fost jurnalist.

În 1907, a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

☺ Rudyard Kipling a trăit în India, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

A fost apropiat de Arthur Conan Doyle(creatorul lui Sherlock Holmes), care l-a vizitat în America şi l-a învăţat să joace golf!

☺ Poemul „If—” („Dacă...”) a fost scris în 1895; a fost publicat abia în 1910.

*Doi dintre cei trei copii ai lui Kipling au murit de tineri – o fată, de pneumonie (la 6 ani), iar băiatul – în Primul Război Mondial (la 18 ani).

În afară de „Cartea junglei”, am încă o carte a lui Rudyard Kipling în bibliotecă, „Kim”. Mă duc să o pun în faţă, pe lista de aşteptare.

P.S. Am găsit, cu această ocazie şi „Se lasă noaptea”.

Dacă sunteţi îndrăgostiţi de creaţia lui Kipling, faceţi-vă loc în suflet pentru o altă capodoperă a acestuia, „Fă-ţi timp”.

Cutremurătoare – ca mesaj.

...mai ales că TIMPUL tinde să devină duşmanul nostru... trebuie să-l gestionăm cât mai eficient... dar mai bine citiţi!

„În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând

Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să te alini oricând!

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adâncimi de vis,

Fă-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,

Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!

Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,

Fă-ţi timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!

Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni...

Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini...

În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,

Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!

Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,

Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,

Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!

Fă-ţi timp, acum!

Să ştii: zadarnic ai să plângi,

Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi!"

Editura: Philobia

Anul apariţiei: 2012

Titlul original: One Red Paperclip (cartea a apărut pentru prima dată în 2007)

Asta este a 200-a postare de pe blog... aşa că... nu ştiu, simţeam nevoia să vă anunţ doar. ☺

...Bineînţeles că am pregătit ceva special!!!

Nu ca în cazul articolului cu numărul 100 (mulţumirile de acolo rămân valabile!), ci cu nişte cuvinte care mă definesc:

„Atâta vreme cât nu ne conducem viaţa după pasiune şi convingerile care ne pot îmbogăţi viaţa, vom rămâne săraci sufleteşte.”

Cuvintele de mai sus sunt din cartea autobiografică Agrafa roşie a canadianului Kyle MacDonald.

Dacă v-am făcut curioşi cu înşiruirea „Poezia Dacă... deschide o carte pe care o citesc în prezent”, din materialul dedicat poeziilor Dacă...şi Fă-ţi timp ale lui Rudyard Kipling, aceasta este CARTEA CU PRICINA.

Vă invit la un basm modern.

În vara lui 2005, Kyle MacDonald avea aproape 26 de ani (e născut 3 octombrie 1979 – un pic mai mic decât mine ☺), se afla „între slujbe” şi era întreţinut de... iubita lui.

Trebuia să facă CEVA.

„Nu aveam niciun chef să mă «vând» angajatorilor. Nu aveam nici un chef să mă vând, nimănui. Voiam să fac ceva, să explorez. Să mă joc. Să exist.”

Kyle şi-a amintit de un joc din copilărie, Bigger and Better – Mar mare şi mai bun.

În ce constă ideea jocului? În schimbul unui obiect pe care îl ai la îndemână trebuie să primeşti ceva mai bun, mai mare (mai folositor). Troc, pe româneşte.

Simplu! Numai că Kyle şi-a propus să facă diverse schimburi până să ajungă la o CASĂ! Nimic mai puţin!

Cu primul obiect pe care a pus ochii a demarat proiectul: o agrafă de culoare roşie de prins coli de hârtie.

„Prezentul e acum. Şi acum. Mereu acum.

«Acum» e un fel de linie gri pe axa timpului, făcută sandviş între «atunci» şi «încă nu».”

Întâi Kyle a primit un pix în formă de peşte, apoi o clanţă. Au urmat un aragaz de campanie şi un generator.

În momentul la care a ajuns la snowmobilul unei vedete radio, totul a avut efectul „bulgăre de zăpadă”.

Kyle a devenit, uşor-uşor cunoscut în toată Canada, în SUA, în lume – mai ales prin intermediul blogului, unde posta despre obiectele de schimb şi primea, de fiecare dată, sute de comentarii în legătură cu subiectul.

Kyle MacDonald a fost invitat chiar în Japonia, la o emisiune.

„Foarte multă lume m-a întrebat cum de am stârnit atâta publicitate în jurul proiectului meu. Răspunspul meu este simplu: Nu am nicio idee.”Aşa grăieşte Kyle MacDonald.

„(…) nu mai era un simplu hobby, ci se transformase într-un loc de muncă cu normă întreagă. O activitate de 7 zile din 7, 24 de ore din 24. Dar pe cine păcăleam? Nu era o slujbă, era o adevărată obsesie.”

De la o furgonetă s-a ajuns la un contract cu un studio de înregistrări, apoi la întâlnirea cu Alice Cooper (ACEL Alice Cooper!!!).

Închipuţi-vă un om simplu, cu un vis mare, pe aceeaşi scenă cu ditai vedeta rock!

...Şi s-a mai ajuns la un om faimos: actorul Corbin Bernsen.

De aici până la casă... dar mai bine citiţi cartea! (şi să vedeţi cum se cheamă oraşul în care s-a stabilit Kyle!)

☺ De fiecare dată, momentul schimbului a fost imortalizat într-o fotografie; Kyle a purtat acelaşi „tricou norocos”.

OAMENII au contat enorm în Proiectul Agrafa roşie. Sentimentele lor. Generozitatea lor. „Oameni care lucrau împreună”.

FAMILIA i-a fost aproape lui Kyle. Din amuzament, cu îndoială, toţi prinşi în ideea acelui joc nebunesc.

„Nu e vorba despre obiecte, ci despre călătoria în sine.”

„Gunoiul unuia este comoara altuia.”

Kyle a acceptat uneori schimburi cu valoare mai mică decât obiectul pus la bătaie iniţial – pentru că nu şi-a dorit o afacere, ci o apropiere de oameni. Că a ieşit câştigat de aici... asta e o altă poveste.

Aaa... foarte important: de bază a fost potenţialul de distracţie, cum l-a numit Kyle: distractenţialul– combinaţia de cuvinte dintre „distraction (amuzament, distracţie)” şi „potential (potenţial)”.

☺ Fiecare capitol, dedicat unui schimb, se încheie cu (în general) trei filosofii – mai mult sau mai puţin detaliate – ale autorului/eroului din Agrafa roşie:

*Undeva, pe planeta asta, e zi, chiar dacă la tine e noapte – N-ai decât să te pângă cât vrei, ne putem pune dopuri în urechi – Mâine încă nu s-a întâmplat;

*Dacă vrei, poţi – Dacă nu încerci, nu vei şti niciodată – E mai uşor să fii tu însuţi când stai faţă în faţă cu cineva.

Etc.

Banalităţi de-astea... atât de adevărate!

☺„Afacerea” lui Kyle MacDonald a ţinut, fireşte, şi de NOROC, dar şi de INTELIGENŢA lui (vezi schimbul „o după-amiază cu Alice Cooper” contra... unui „glob cu zăpadă”).

Site-ul Agrafei roşii:

http://oneredpaperclip.blogspot.ro/

Am uitat să vă spun că stilul lui Kyle m-a plăcut la nebunie?!

Umor inteligent, la fiecare pas - şi cu asta cred că am spus destul, fără a mai fi nevoie să amintesc de Someday Someday Maybe, The Mindy Project sau Community. ☺

„(...) fiecare dintre noi are nevoie de oameni care pot fi o sursă de energie şi încurajări. La fel avem şi noi, uneori, şansa de a fi acelaşi lucru pentru ceilalţi.”

„Câteva cuvinte bune sau un simplu act de generozitate pot fi tot ce are nevoie un om ca să poată merge mai departe.”

Asta e ceea ce îmi oferiţi voi, dragi cititori! – prin vizitele aici, prin comentariile voastre, prin distribuirea materialelor pe Facebook.

Vă mulţumesc!

Mulţumesc Editurii Philobia, care mi-a pus la dispoziţie Agrafa roşie.

De la această editură mai găsiţi pe blog şi alte poveşti adevărate:

☺Cerere în călătorie– despre o călătorie uluitoare, 6.000 km pe jos!

Cea mai citită recenzie ce carte de până acum, cartea care mi-a rămas cel mai mult la suflet în 2014; celelalte lecturi ale anului sunt AICI

☺No Impact Man– despre mediul înconjurător şi despre puterea unui om de a încerca să schimbe ceva.

☺M-am născut într-o zi albastră– englezul Daniel Tammet are Asperger şi capacităţi sinestezice, trăieşte (relativ) normal şi l-a întâlnit pe adevăratul Rain Man!

☺În pădurile Siberiei– francezul Sylvain Tesson s-a refugiat, timp de şase luni, în plină iarnă, în singurătatea pădurii siberiene, pe malul Lacului Baikal.

Cartea este o pledoarie pentru NATURĂ, LIBERTATE, FRUMOS. Fericire.

☺Cel mai sanatos om din lume– jurnalistul american A.J. Jacobs a ţinut, timp de doi ani, un regim... de sănătate. A încercat să se apropie (ca experiment) de perfecţiune în privinţa sănătăţii. Ce a descoperit?

Filme pe paine – De toate pentru toti...

Tura de Crai: Party @ Curmatura!

Piatra Craiului: Pe Ascutit (creasta nordica)

Recomandarea lunii - Piatra Craiului: Un fleac, o Crapatura!

Vacanta in Maramures si Apuseni

Clasic in Bucegi, cu copilu’: Piatra Arsa, Cabana Caraiman, Crucea, Sfinxul, Babele

Hai la Vulcanii noroiosi din Buzau!

Filme pe paine – SA CANTE MUZICA!!! (I)

Copenhagen (2014) – Dragostea si... varsta

Omu – Early edition

Recomandarea lunii – Bucuria de a fi in Ciucas

15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)

Recomandarea lunii: Pestera – satul de sub nori. Si Magura!

Gilmore Girls, dupa 8 ani

Raiul la el acasa: Valea Gaura (traseul Bran – Omu)

Coborarea de la Omu in Bran, pe Tiganesti - Clincea

Prin Gradina Botanica din Bucuresti

Seara pe lac, in Herastrau

Rudyard Kipling si al sau „Daca...”

Agrafa rosie – Kyle MacDonald